miercuri, 30 decembrie 2009

,,Din minunile ortodoxiei

Două sate din Grecia, modeste şi aproape neştiute de cei mai mulţi oameni, au devenit de câţiva ani, scena unor întâmplări neobişnuite.

Primul pas în povestea noastră îl constituie Sărbătoarea Bunei Vestiri, când oamenii, la fel ca în ţara noastră, aduc flori la biserică. Este anotimpul florilor şi al luminii, iar numele Maicii Domnului însufleţeşte totul. Icoanele sunt împodobite cu crini, ca într-un imn de slavă adus Sfintei Treimi.

Deşi crinii se usucă după un timp, grecii sunt hotărâţi să-i păstreze cu grijă până pe 15 august, data unei alte sărbători.

Crinii, complet uscaţi, vor îmboboci din senin, iar atunci de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului vor oferi mireasma lor tuturor creştinilor veniţi la biserică.

Dacă aici florile se închină Fecioarei Maria, la câţiva kilometri de acest sat din Grecia, o altă întâmplare are loc cu ocazia aceleiaşi sărbători de 15 august. O legendă a locului povesteşte cum o mânăstire de maici a fost cândva salvată de atacul unor piraţi.

De atunci, zona a început să fie populată de o specie neobişnuită de şerpi, toţi purtând semnul crucii şi toţi fiind deosebit de blânzi şi inofensivi.

Pe 14 august, aceste vietăţi încep să apară din munţi, din crăpăturile stâncilor, de pe poteci neumblate. Şerpii cu cruce se deplasează încet, toţi părând să se îndrepte în aceeaşi direcţie.

Pentru a afla care este aceasta, un cameraman a avut răbdarea de a-i urmări.

Iată că este 15 august, oamenii merg la biserica, iar alături de ei şerpii par să facă acelaşi lucru.

Clopotele vestesc timpul rugăciunii, fiindcă numele Maicii Domnului este cinstit pretutindeni în lume, chiar şi în acest ţinut arid, plin de nisip şi stânci…

Oamenii şi vietăţile pământului sunt înfrăţiţi într-un mod curios. Credincioşii nu par să se teamă de şerpi, ba chiar îi iau pe mână sau îi aşază în jurul gâtului. O tradiţie a locului spune că în aceasta zi de sărbătoare, atingerea şerpilor este aducătoare de mult folos.Şirul întâmplărilor neobişnuite nu se opreşte aici. Şerpii intră în Biserica Maicii Domnului, urcă spre Icoana Mult Iubitei Maici şi după ce îi ating mâna în sfânta icoană, rămân nemişcaţi până la sfârşitul slujbei…

După ce părintele dă binecuvântarea finală, oamenii şi vietăţile pământului îşi continua drumul lor tăcut, fiecare cu destinaţia lui. Timp de un an, şerpii cu cruce nu vor mai fi văzuţi.

5 comentarii:

  1. ,,Efectul benefic al semnului crucii şi al rugăciunilor ortodox,,


    Cercetătorii au dovedit experimental minunile înfăptuite de semnul crucii şi de rugăciuni. "Am demonstrat că vechiul obicei de a însemna cu Sf. Cruce mâncarea şi băutura înainte de masă are o însemnătate mistică profundă. Această tradiţie are consecinţe practice: mâncarea este purificată în mod real, imediat. Aceasta este o mare minune, care se întâmplă zi de zi"

    Malahovska studiază puterea semnului Sf. Cruci de aproape zece ani, cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Ea a efectuat un număr mare de experienţe, care au fost verificate repetat înainte de a fi prezentate publicului.

    Cercetătorii au verificat efectul rugăciunii "Tatăl Nostru" şi al semnului ortodox al Sf. Cruci făcute asupra bacteriilor patogene. Au fost prelevate probe de apă din mai multe surse: fântâni, râuri şi lacuri. Toate probele conţineau stafilococul auriu, un bacil din colon. S-a dovedit că, dacă se rosteşte rugăciunea "Tatăl Nostru" şi se face semnul Sf. Cruci peste probele de apă, numărul bacteriilor periculoase scade de şapte, zece, sute şi chiar mii de ori. Experimentele au fost astfel concepute încât să se excludă posibilitatea unor sugestii mentale. Rugăciunea a fost rostită atât de credincioşi, cât şi de necredincioşi.

    Cercetătorii au dovedit şi efectul benefic al rugăciunii şi al semnului Sf. Cruci asupra persoanelor. Toţi participanţii la teste au avut presiunea arterială stabilizată şi indicii sanguini îmbunătăţiţi. Impresionant este faptul că indicii sanguini s-au modificat înspre însănătoşire: persoanele hipotensive au înregistrat creşteri de tensiune, iar cele hipertensive au înregistrat scăderi de tensiune.

    S-a mai observat, de asemenea, că dacă semnul Sf. Cruci este făcut neglijent, de exemplu cu cele trei degete unite incorect sau duse în afara locurilor corecte – mijlocul frunţii, centrul plexului solar şi cavităţile umerilor drept şi stâng .nu au efect.

    RăspundețiȘtergere
  2. LUCRURILE NU SANT ANTOTDEAUNA ASA CUM PAR

    Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi Doi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb, le-a oferit o camaruta in subsol. In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat. Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns: "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi". In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui. Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, i-au lasat pe ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie. Cand s-au trezit a doua zi, ingerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand. Singura lor vaca al carei lapte era singurul lor venit, murise pe camp. Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, cum se poate intampla un asemenea lucru? "Primul om avea tot si totusi l-ai ajutat", a spus el. "A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara". "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi", i-a raspuns ingerul cel batran. "Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca. Noaptea trecuta cand am dormit in patul familiei de tarani, ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb vaca. "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi". Uneori chiar asa se intampla cand lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui.Daca ai credinta, e nevoie doar sa crezi ca orice intamplare este intotdeauna in avantajul tau. S-ar putea sa nu stii (sa nu afli de ce anume te-a pazit Dumnezeu) ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Povestea relevă: egoismul, prostia speranţa, egalitatea şanselor, judecarea celorlalţi

    Un înger n-avea pace în Cer din cauza chinurilor păcătoşilor din Iad şi cobora des, să-i roage să-şi amintească binele făcut în viaţă.
    –Poate totuşi ai făcut o cât de mică faptă bună! Încearcă să-ţi aminteşti! Îi ruga el pe păcătoşi.

    Într-un târziu o doamnă şi-a amintit:
    –Eu! Eu am dat unui crşetor o coajă de ceapă! Aceasta nu este o faptă bună?
    –Bineînţeles că este! S-a bucurat îngerul.

    Apoi a alergat la Arhivele Cerului şi a verificat povestea cu ceapa...A adus coaja de ceapă în Iad şi i-a spus femeii:

    –Ţine-te bine de coaja de ceapă! Eu voi prinde celălalt capăt şi împreună vom zbura în sus. Aşa vei ajunge în Cer!

    Zis şi făcut. Coaja de ceapă a rezistat şi nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alţi păcătoşi au prins de veste şi degrabă s-au agăţat de picioarele femeii, pentru ca astfel să scapre şi ei din Iad. O mulţime de oameni atârnau de picioarele şi poalele ei, iar coaja de ceapă rezista, fără să se rupă. Toţi zburau spre Cer. Cînd femeia a privit în jos şi a văzut mulţimea de oameni, a început să se teamă, că ceapa se va rupe şi ea va cădea. Aşa că a început să-i împingă pe ceilalţi cu piciorul, încercând să-i dea jos, şi spunându-le:

    –Voi rămâneţi acolo în Iad, păcătoşilor! Căci voi n-aţi făcut nici un bine!

    În clipa aceea coaja de ceapă s-a rupt şi cu toţii au căzut în Iad...

    RăspundețiȘtergere
  4. Viaţa unui bătrân înduhovnicit

    ,,despre ispite,,


    Un creştin a întrebat odată pe un călugăr bătrân:

    - Ce să fac părinte că nu pot suporta lungă vreme ispitele care au năvălit asupra trupului meu.

    Bătrânul răspunse:

    - Astfel de ispitiri nu am avut, prin urmare nu te pot sfătui.

    Dezolat, tânărul nostru plecă la un alt bătrân, căruia îi povesti răspunsul dat de călugărul bătrân. Acesta îi răspunse:

    - Adevărat ţi-a grăit, dar întoarce-te la dânsul şi întreabă-l cum de nu a fost el ispitit.

    Tânărul urmă sfatul, se reîntoarse şi-i zise:

    - Iartă-mă părinte că îndrăznesc a te întreba, de ce în viaţa Sfinţiei Tale nu ai fost ispitit?

    Bătrânul îi răspunse cu smerenie, spre a-l folosi:

    - De când mă ştiu niciodată nu m-am săturat de pâine, apă şi somn; acest fapt m-a apărat de acele ispite pe care le aminteşti că dau năvală asupra sufletului şi trupului tău.



    Ce diferenţă! Ce să mai zicem noi cei de astăzi, care nu ne mai săturăm de carne, de dulciuri şi alcool, de televizorul şi internetul care fac reclamă atâtor produse îmbietoare şi imagini ispititoare, de lux, de confort şi de toate plăcerile vieţii! Cum o să scăpăm de ispite?

    RăspundețiȘtergere
  5. ...la parintele cleopa ilie,,
    Mergând odată în pelerinaj pe la mânăstirile din Moldova, am trecut, cum era şi firesc, şi pe la Părintele Cleopa. Acolo, Părintele le vorbea pelerinilor, în stilul binecunoscut, despre idolul Noroc, zicând: Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe dracul Noroc: "pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei". Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic ? Voi ştiţi cine a fost Noroc ? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Şi voi, creştinilor, scrieţi noroc pe pomelnic. Vai de mine ! Mare nebunie, mare rătăcire ! N-ai pe Dumnezeu ? Pui pe dracul Noroc ? …şi multe altele despre acest idol, îndemnând creştinii să nu mai pronunţe acest cuvânt.

    După ce Părintele s-a retras la chilie, o creştină, impresionată de învăţătura Părintelui, zice: Ce noroc am avut că am ajuns aici, căci noi nu ştiam lucrurile astea…!

    RăspundețiȘtergere