miercuri, 30 decembrie 2009

criminalul

La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo. În general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure.

Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii.

Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit.

- Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu.

- Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc.

- Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni! i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată:

- Ce faci?

- Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!

Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse:

- Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!
- Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!

Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.

După câteva zile, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău.

Oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalţi. Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău. Dacă un asemenea om, cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate, a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranţă. Şi nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem.
(Pilde Ortodoxe şi Povestiri

3 comentarii:

  1. Cel ce înşală

    Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:

    - Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?

    - Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac?

    - Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.

    Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus ? Ei, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!

    Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.

    Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:

    - Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

    Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-l înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.

    În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Un om pios stătea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
    Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul..
    Dumnezeu l-a condus pe om către doua uşi. A deschis una dintre uşi, iar omul a privit înăuntru.
    În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotunda. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea foarte bine şi care l-a facut pe om să îi lase gura apă.
    Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi, păreau a fi înfometaţi.
    Ţineau linguri cu mînere foarte lungi care le erau legate de braţe şi astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, dar din cauza manerelor mai lungi decît propriile mîini, nu puteau duce la gură lingurile pline.

    RăspundețiȘtergere
  3. Despre răbdare
    Nimic nu putem dobândi fără smerenie si răbdare.
    Până la rai ne trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!
    Să vă dea Domnul răbdare cu dragoste, că prin răbdare se câstigă raiul.
    Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu răbdare cu noduri, ci răbdare si îndelungă răbdare cu dragoste.
    Răbdarea este de două feluri: dobitocească si cu dragoste. Adică răbdare firească si răbdare duhovnicească.
    Răbdare, răbdare, răbdare în boală, în orice necaz.
    Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu multumire, pentru scumpa mântuire.
    Dumnezeu să-ti dea sănătate si răbdare cu bucurie în boală, căci pe cât trupul se topeste, pe atât sufletul se împuterniceste si se curăteste de toate păcatele.
    Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că “cel ce va răbda până la sfârsit, acela se va mântui”.
    Deocamdată vă dorim răbdare si bucurie, si după aceea pace sufletească si bucurie duhovnicească.
    Despre smerenie
    Nimic nu putem dobândi fără smerenie si răbdare.
    Până la rai ne trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!
    Să vă dea Domnul răbdare cu dragoste, că prin răbdare se câstigă raiul.
    Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu răbdare cu noduri, ci răbdare si îndelungă răbdare cu dragoste.
    Răbdarea este de două feluri: dobitocească si cu dragoste. Adică răbdare firească si răbdare duhovnicească.
    Răbdare, răbdare, răbdare în boală, în orice necaz.
    Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu multumire, pentru scumpa mântuire.
    Dumnezeu să-ti dea sănătate si răbdare cu bucurie în boală, căci pe cât trupul se topeste, pe atât sufletul se împuterniceste si se curăteste de toate păcatele.
    Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că “cel ce va răbda până la sfârsit, acela se va mântui”.
    Deocamdată vă dorim răbdare si bucurie, si după aceea pace sufletească si bucurie duhovnicească.

    RăspundețiȘtergere