luni, 13 octombrie 2014

Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii.


Puterea rugăciunii nu stă în cuvinte, ci stă în felul cum se săvârșește


Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. Roagă-te deci cu simțire. Puterea rugăciunii nu stă în cutare sau în cutare cuvinte verbale, ci stă în felul cum se săvârșește. Lui Dumnezeu Îi trebuie numai inima și Îi este de ajuns dacă ea va sta cât mai grabnic, cu evlavie, în fața Lui.
Rugăciunea neîncetată tocmai în aceasta stă, să ne aflam întotdeauna cu evlavie în fața lui Dumnezeu. Iar peste această stare, pravila nu face decât să pună lemne pe foc.
(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu