DESPRE FRUMUSETILE RAIULUI

Ce este Raiul? Raiul este un loc de desfatare, unde vazandu-L pe Dumnezeu, asa cum este El, fata catre fata si iubindu-L in mod desavarsit, sufletul se bucura de o fericire vesnica. ”Paradis” sau “Rai” inseamna un loc foarte placut, fie gradina, fie un loc cu pomi, fie o padure. Gradina placuta, unde l-a pus Dumnezeu pe om, dupa ce l-a creat, a fost numita in mod deosebit PARADISUL TERESTRU sau Raiul pamantesc. Dar acel rai pamantesc a disparut transformadu-se intr-o vale a plangerii din cauza caderii protoparintilor nostril Adam si Eva. Dar de la venirea Mantuitorului, Noul Adam, Raiul s-a deschis din nou noua oamenilor, dar de data asta in ceruri unde vor merge cei vrednici cu sufletele lor, pana la Judecata de Apoi.

Raiul sau Cerul este un loc de desfatari, adica un loc unde se afla multimea tuturor bunatatilor, fara de nici un amestec al raului, un loc de dorinte fara incetare si din cele mai vii, unde se gusta din plin cele mai dulci bucurii, un loc unde este alungat pentru totdeauna ceea ce ar putea cauza cea mai mica greutate, cel mai mic necaz, cea mai usoara neliniste, un loc in sfarsit unde se bucura de o fericire cat de mare” pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit” (I. Cor. 2,9) Insa ceea ce face face multimea bucuriei celor alesi in Rai este vederea lui Dumnezeu fata catre fata (ICor.13,12) Intariti in lumina slavei si in stare de a suporta stralucirile Fiintei divine ei contepla adorabila Treime.

Ei o cunosc, precum sunt  si ei cunoscuti, se satura in viata vesnica cu aceasta cunoastere desavarsita a Tatalui si a Fiului si Sfantului Duh. Sfintii in cer il poseda pe Dumnezeu, precum sunt si ei ai lui. Aceasta posedare a lui Dumnezeu este insotita de bucuria cea mai perfecta, sunt fericiti de fericirea Lui si din torentul propriei sale voluptati ei sunt imbatati (Apoc. 19, 7-19). Fericirea sfintilor nu este la toti la fel, ci dupa osteneala fiecaruia: ”Fiecare isi va lua rasplata dupa osteneala sa” (I Cor.3,8), “In casa Tatalui meu sunt multe locasuri” (Ioan 14,2). Sfintii in cer sunt incoronati si fiecare are o cununa particulara primita de la Dumnezeu numita cununa de slava.  Sfintii in cer participa la natura divina intr-un chip real.

Merg in Rai imediat aceia care-s morti in stare de har (spovedanie, impartasanie, fapte bune), au implinit dreptatea divina (Canonul) pentru pedepse temporale datorate pacatelor. Sunt pacate care se iarta si pacate care se acopera de mila lui Dumnezeu. Pacate care sunt cunoscute de om si care  au fost marturisite, si s-a facut canonul pentru ele, si nu le-a mai facut, se iarta, Dar sunt si pacate subtiri cum este iubirea de sine, mila de sine, crutarea de sine, ingamfarea de sine, acedia, moleseala, mandria, slava desarta si altele multe , pe care omul le-a cunoscut si a gresit asa nestiind, acestea se acopera de mila lui Dumnezeu. Daca omul are mai multe fapte bune, decat rele, va putea Dumnezeu ca pentru pacatele cele putine sa-l dea in iad? Nu, ci le acopera cu mila Sa.