vineri, 24 ianuarie 2014

Daca mor inaintea ta …

Daca mor inaintea ta …

Dacă mor înaintea ta, fă-mi o favoare, prietene: plângi cât vrei, dar nu te supăra pe Dumnezeu că m-a luat. Dacă nu vrei să plângi, nu plânge. Dacă nu reuşeşti să plângi, nu îţi face griji. Dacă vrei să râzi, râzi. Dacă cineva îţi spune ceva despre mine, ascultă şi crede ce îţi spune. Daca mă laudă prea mult, nu da importanţă. Daca mă critică prea mult, apără-mă. Nu uita că nu am fost un sfânt, însă toată viaţa am încercat să fiu mai bun. Dacă simţi tristeţe şi vrei să te rogi pentru mine, poţi să o faci; chiar voi avea nevoie de rugăciunile tale. Dacă vrei să vorbeşti cu mine, vorbeşte cu Dumnezeu şi eu te voi auzi. Din când în când mai spune-I lui Dumnezeu ce faci; eu nu voi fi lângă tine, însă tot timpul voi fi bine atunci când voi şti că eşti fericit, prietene.
Dacă te-am rănit vreodată, adu-ţi aminte că am fost om neputincios, cu slăbiciuni şi scăderi, dar că m-am luptat mereu să le depăşesc şi să repar ce am rănit pentru ca prietenia noastră să fie una adevărată.  Iar dacă vreodată ţi-am fost de folos, să-ţi aduci aminte de mine cu drag şi să cauţi şi tu la rândul tău să oferi ajutor oricărui om pe care îl vei întâlni. Fii lumină pe cale oriunde vei trece! Fii alinare pentru orice rană, picior pentru cel şchiop, hrană pentru cel flămând, îmbrăcăminte pentru cel gol, dar mai ales îmbracă în dragoste pe cel lipsit de mângâiere; nu este sentiment mai frumos şi mai înalt ca acela de a şti că ai îmbogăţit în dragoste pe aproapele tău. Şi atunci când ai făcut totul cu dăruire, să nu aştepţi să primeşti înapoi de la oameni, nici răsplată, nici laude: vede ochiul Tatălui Ceresc şi El îţi va răsplăti ţie după câtă dragoste ai pus în tot ce ai făcut. Iar de va fi nevoie, chiar să te jertfeşti pentru aproapele tău pentru că aceasta este iubirea supremă – jertfa şi devotamentul până la sacrificiu.
Îţi mulţumesc, prietene, că mi-ai fost alături în clipele fericite din viaţa mea, dar mai ales în momentele de grea încercare. Îţi mulţumesc că m-ai acceptat cu toate ale mele şi că m-ai iubit fără vreun interes. Iar când va fi să-ţi iei şi tu rămas bun de la viaţă, să nu te temi, fiindcă cu o moarte toţi suntem datori, odată tot trebuie să plătim această datorie. Moartea însă nu ia lumina de la cel credincios ci numai stinge lampa, deoarece se ivesc zorile; ea este numai poarta dintre cele două lumi; cade cortina peste lumea cea mică şi se deschide pentru nemărginit, pentru lumea cea fără de sfârşit. Şi atunci doar un singur lucru mai avem de îndeplinit: să-I dăruim Stăpânului sufletul nostru, pentru că El a avut încredere în noi ca I-L vom duce înapoi în aceeaşi stare de neprihană pe care am avut-o la început. Însă până atunci tu să trăieşti pe pământ, ca şi cum nu ai fi, dar la plecare să laşi un gol în urma ta; să fii o pildă pentru cei ce au rămas pe pământ.
Să-ţi aduci aminte cu drag de prietenia noastră de pe pământ şi să ai nădejdea că ea se va desăvârşi în Cer. Crezi în lucrurile acestea? Atunci roagă-te pentru ca amândoi să fim bine şi să ne revedem mai târziu cu bine. Un singur dor îmi mai arde în suflet, prietene: să-L slăvim împreună pe Hristos, pe vecie!