marți, 18 iunie 2013

marea sarbatoare a Nasterii Maici Domnului -

Maica Domnului cu serpi - Grecia, 8 septembrie 2009 (21 septembrie 2009)


Ca organizator de pelerinaj, in 8 septembrie - de marea sarbatoare a Nasterii Maici Domnului - aveam o problema: unde vom participa la Sfanta Liturghie? Eram in Grecia pe insula Zakintos iar feribotul catre Insula Kefalonia pleca la ora 9.45, urmand sa ajungem la destinatie in jurul orei 11. Deci, cum nu se poate mai rau! In mijlocul unui program numit “ Grecia: sfintii insulelor”, cu traseu clar si ritm sustinut de parcurgere, nu aveam cum sa amanam aceasta plecare si nici nu exista alta varianta de transport intre cele doua insule! Dionisie, agentul de turism din insula Zakintos, de la care luasem relatiile despre portul aflat la o ora dinstanta ( aici toti se numesc Dionisie si Dionisia, dupa numele sfantului protector al insulei ?!), mi-a marcat pe harta cele 3 localitati cu biserici de pe traseul nostru, sfatuindu-ne sa ramanem la slujba in ultimul sat, in apropierea portului. Asa incat… ne-am lasat cu totul in voia Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care avea sa ne ofere, de la inceputul si pana la sfarsitul zilei, una dintre cele mai minunate – pline de minuni ! - zile inchinate Ei.
Manastirea Spilaiotissa – Nasterea Maicii Domnului, Zakintos
Dimineata la ora 8 am plecat cu microbuzul nostru catre nord, aveam de parcurs vreo 30 km, drum serpuitor dar bun, prin mijlocul insulei. In satul vizat de noi nu am reusit sa reperam biserica si ne-am trezit foarte repede ca iesim din localitate. Am ceruit relatii de la o femeie imbracata in negru, care statea la marginea soselei, cu cateva fire de bucuioc in mana. Da, si ea mergea la biserica si ne-a spus sa asteptam sa ii vina masina cu prietene si sa o urmam, dar nu in satul ei ci in alta parte, la o biserica ce avea … hramul Nasterea Maicii Domnului! Ne-am bucurat, n-am cerut alte relatii si am urmat-o, pe un drum care a intrat tot mai adanc in munti, a urcat, s-a tot ingustat si oricum nu se mai termina, asa incat ne intrebam, unde mergem totusi? Ni se parea ca ne tot departam de tarm si de port. Intr-un final, am ajuns: in causul unei vai mici, o mica manastire, masini multe pentru locul stramt, stegulete si o muzica puternica de strana, voci barbatesti pline cantand puternic si melodios Maicii Domnului. Inauntru, vreo 50 de persoane, un arhiereu si multi preoti ( 10?) si noi, cei 14 romani adusi de Maica Domnului aici! In pustiul muntilor, lumea a venit continuu, in jumatatea de ora cat am putut noi sta in biserica. Ajunsesem la momentul hirotonirii unui monah – axios? vrednic este! Dincolo de binecuvantata prezenţa a episcopului cu un sobor atat de mare de preoti intr-un loc atat de izolat, am ramas puternic impresionati cu totii de cantarea stranei: sapte barbati maturi, cu voci puternice, cantand la unison, cu daruire, intreaga slujba! Dupa cum aratau, oameni la 40 – 50 - 60 de ani, ni-i puteam imagina lucrand sau bucurandu-se de viata si dansand ca Zorba, dar bucuria si forta cu care inaltau cantarea liturgica facea cu siguranta sa li se ierte toate pacatele! Vocile lor pline ne-au ramas in minte multa vreme dupa plecare… M-am si gandit: oare noi nu avem in sate, in orase, barbati care sa cante astfel la strana? Iar arhiereul, slujind cu gesture domoale si mangaietoare, raspandea atata liniste…
Ne aflam la Manastirea inchinata Maicii Domnului “Spilaiotissa” ( cea din pestera), numita astfel dupa icoana Maicii Domnului, ascunsa intr-o pestera in acest loc in perioada prigoanei asupra icoanelor (726-842). Crestinul care a gasit acesta icoana a construit aici o capela, pentru a o adaposti, locul devenind in timp foarte cunoscut. La mijlocul sec XVI calugarul Ioannikios incepe constructia manastirii pe acest loc, donandu-si pamanturile si strangand cu greu fonduri pentru acesta lucrare de ctitorire. In 15 mai 1747 manastirea a fost jefuita de hoti, atunci s-au pierdut valorile, vechile icoane si vechiul cod al manastirii, iar in anul 1953 a fost distrusa in timpul puternicului cutremur de pamant, dar a fost reconstruita. Curand dupa intoarcerea sa acasa (1994) IPS Chrisostomos, Mitropolit de Zakintos, s-a straduit sa ajute la renasterea acestei manastiri neglijate, astfel incat acum este complet restaurata.
Ne-am inchinat cu evlavia la icoana Maicii Domnului “Spilaiotissa” , desprinzandu-ne cu greu din biserica, pentru a nu pierde feribotul spre insula Kefalonia, urmatoarea noastra destinatie in programul pelerinajului.
Biserica Sf. Maria cu serpi din Markopoulo, Kefalonia
Kefalonia este cea mai mare si mai muntoasa insula ionica ( muntele Enos, 1628 m). Soseaua pe care am mers din port spre Markopoulo, in sudul insulei, este strajuita pe stanga de munti si pe dreapta de mare, urmarind tarmul terasat. Toate satele sunt asezate in panta, de-a lungul tarmului.
Am ajuns la biserica din Marcopoulo pe la pranz, dupa ce se terminase slujba, biserica era inchisa. Dar curand a aparut un barbat care ne-a deschis, lasandu-ne nu doar sa ne inchinam la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu serpi, ci rabdandu-ne si sa facem Paraclisul Maicii Domnului.
Minunea aparitiei serpilor in fiecare an este indeobste cunoscuta in lumea crestina, desi ea intriga in continuare. In data de 6 august – la sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului – o anume specie de serpi de aprox 60 cam lungime, care au semnul crucii pe cap si pe limba, apar la baza vechii clopotnite a bisericii din Markopoulo, pentru ca sa dispara in ziua de 15 august, dupa slujba inchinata Adormirii Maicii Domnului, Este un miracol, unul dintre multele pe care Maicuta Domnului le face pentru a intari credinta oamenilor. Nu se stie de unde apar acesti serpi prietenosi si nici unde dispar dupa sarbatoarea Maicii Domnului, dar in timpul slujbei serpii intra in biserica si urca pe icoane, preotii slujesc tinandu-i in mana si uneori se urca pe credinciosii care isi doresc atingerea lor, ca pe un semn de binecuvantare, pentru rezolvarea problemelor lor de viata si de sanatate. Localnicii asteapta in fiecare an cu infrigurare aceste aparitii, pentru ca in singurii ani in care serpii nu au iesit din pamant – 1940 si 1953 – s-au produs catastrofe: razboi, cutremur devastator.
In anul 1924, cand Grecia a adoptat calendarul pe stil nou / gregorian, localnicii au fost foarte curiosi sa vada la care data vor apare serpii, dar acestia au venit dupa noul calendar, intarind astfel credinta oamenilor ca trebuie sa faca ascultare la hotararile Sfantului Sinod Grec.
Legenda spune ca pe la anul 1400 pe locul actualei biserici se afla o manastire de maici, inchinata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Secole de-a randul, la atacurile piratilor sositi pe mare, calugaritele s-au rugat Fecioarei Maria sa le protejeze. In anul 1705, cand piratii lui Barbarossa au invadat insula, calugaritele s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, pentru a nu fi capturate si pentru a salva astfel manastirea si insula. Maicuta Domnului le-a ascultat ruga, multimea de serpi pe care piratii i-au gasit in zona manastirii determinandu-i sa paraseasca insula, de frica. De aceea, biserica se numeste a Maicii Domnului cu serpi.
Minunea Crinilor infloriti ai Maicii Domnului, Pastra, Kefalonia
La biserica din Marcopoulo am intrebat unde este localizata biserica in care, in fiecare an, tot de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, in 15 august, infloresc crinii uscati pusi la icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Mare ne-a fost mirarea afland ca acesta minune, despre care se stie foarte putin, are loc la doar doua sate departare, la 3 km distanta de biserica cu serpi, in satul Pastra. Binecuvantata Kefalonie, aflata sub obladuirea Maicii Domnului!
Am ajuns usor, pe la ora 1 dupa-masa, in arsita zilei de 8 septembrie, dar si aceasta biserica era inchisa. La Primaria aflata visavi am gasit intelegere si, dupa un scurt telefon, cineva a venit sa ne deschida biserica si sa ne dea cateva explicatii, necesare. Ne-am inchinat cu totii la icoana maicii Domnului Gravaliotissa, care pastra cateva fire de crini cu lujerul uscat, dar cu flori imbobocite in urma cu doar 3 saptamani. Istoria icoanei si a minunii care se petrece anual este foarte frumoasa; pe vremea cand contele Lianos era stapanul satului, intr-un an la inceputul lunii august a trimis slujbasii sa curete campul, la timpul pregatirii recoltei. Unuia dintre slujbasi i s-a intamplat un lucru uimitor: a gasit o bucata mare de lemn in iarba si radicand-o a realizat ca este o icoana a Maicii Domnului! A lasat icoana intr-o capita de fan si a mers repede la stapan acasa, sa-l anunte. Stapanul era insa ocupat, asa ca i-a spus sa duca icoana la Biserica Sf Dumitru. In noaptea care a urmat, stapanul a visat-o pe Sfanta Fecioara Maria, care i-a spus: “de ce ma iei de la casa mea?”. Cand s-a trezit stapanul a fost foarte speriat, a mers la biserica si a luat icoana la el acasa. In acea vreme, stapanul avea o fiica bolnava, care statea in carucior cu rotile. Cand fiica sa a vazut icoana, s-a ridicat in picioare si s-a inchinat ei, tamaduindu-se pe loc. Dupa aceea, stapanul a cosntruit o biserica pe locul in care s-a aflat icoana. Dar s-a mai intamplat un lucru uimitor: slujitorul a gasit in locul in care a aflat icoana si un crin al Maicii Domnului! De aici deriva traditia locala: in fiecare an, la 15 august, femeile satului culeg crinii Maicii Domnului ( o anume specie de crin) si le tin la icoanele Preasfintei Nascatoare de Dumenzeu din casele lor. Le pastreaza uscate pana in data de 1 august urmator, cand duc aceste flori la biserica. Preotul deschide geamul care acopera icoana si pune toate aceste flori uscate la icoana. Intre 10 si 15 august lujerii uscati inmuguresc si florile se deschid. In 15 august, la sfarsitul Sfintei Liturghii, preotul deschide icoana si da crinii Maicii Domnului credinciosilor din biserica, ca si binecuvantare dumnezeiasca.
Am vazut expresia tandra si zambitoare a Preasfintei, am vazut cateva fire ramase de la sarbatoarea din luna august a acestui an si ne-am rugat fierbinte pentru toti ai nostri, care ca si noi, nu au stiut de acest loc in care anual Maica Domnului daruieste direct, cu adevarat, flori celor care o iubesc si I se inchina.
8 septembrie 2009, binecuvantata zi de sarbatoare inchinata Maicii Domnului! Desi nu meritam nimic, am primit cu totii atat de multe si pretioase daruri!