Viaţa mănăstirească de la Sîmbăta de Sus stă sub arcul de
spiritualitate care se întinde, ca o punte între două veacuri şi
milenii, între maiestatea duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca, mutat
la Domnul în 1989, şi maiestatea duhovnicească a Părintelui Teofil
Părăian, care a împlinit în 2003 o jumătate de veac de ostenitoare şi
rodnică vieţuire în S
fînta Mănăstire
Brâncoveanu. Nu este deloc întîmplător că, în anii din urmă, gîndirea şi
pilda duhovnicească a celor doi, pe care editurile creştine s-au
întrecut să-i publice în tiraje îndrăzneţe, a lăsat în sufletele tinere o
urmă mai adîncă decît tomurile pretenţioase ale multor teologi de
catedră. Prestanţa exemplului personal, forţa discursului altoit pe
trăire, buna întîlnire dintre credinţă şi cultură, refuzul şabloanelor
şi conectarea atentă a tradiţiei cu actualitatea – iată numai cîteva
trăsături definitorii pe care cei doi mari înduhovniciţi le au în comun
şi de care lumea ortodoxă românească simte o primenitoare nevoie, atît
în mediile monahale, cît şi în cele mireneşti. Întruchipînd realismul
duhovnicesc al Ortodoxiei autentice, în duhul Sfinţilor Părinţi şi sub
puterea perpetuu înnoitoare a harului, ei au înfruntat fără preget şi
fără complexe urgiile şi provocările veacului, răscumpărînd vremurile în
Hristos şi punînd temei renaşterii noastre creştine, în răspărul
bezbojniciei comuniste şi neocomuniste, al tuturor maladiilor
existenţiale ale "omului recent". Cu toate acestea, ei sînt încă departe
de a fi cunoscuţi şi urmaţi pe cît s-ar cuveni, iar de aceea fiecare
prilej de rememorare a vieţii şi personalităţii lor este oportun şi
binevenit, amendînd uitarea şi nepăsarea unei lumi româneşti despre care
îţi vine să te întrebi uneori dacă îşi merită cu adevărat apostolii şi
profeţii...
Razvan Codrescu
Razvan Codrescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu