vineri, 2 noiembrie 2012

Să fie crucea ortodoxa pe steagul României

Poate așa ne vom aminti că, înainte de a fi orice: doctori, politicieni, miniștri, parlamentari sau oameni din popor, suntem toți fiii lui Dumnezeu.
Și vom avea în față permanent menirea noastră, de popor majoritar creștin-ortodox: de a apăra și respecta valorile creștine și pe cele ale democrației autentice.
Un neam care are înscrisă crucea pe drapelul său nu poate să cadă!
Tot așa cum, întru acest semn a învins și primul împărat creștin, Constantin cel Mare.
Drapelul nostru  poartă culorile primare, „care au cel mai înalt grad de strălucire și nu pot fi obținute prin amestecul altor culori”, reprezentând totodată culorile Principatelor Unite .
Și parcă așteaptă ceva… să-l reprezinte.
Crucea este mărturisirea de credință a unui popor creștin și scutul prin care acesta va învinge. Poate așa, o vom transfera mai ușor din inima drapelului, în inima noastră, ca izvor al vieții și simbol al mântuirii – vocația oricărui român botezat ortodox.

Fiecare dintre noi poate sa-si repete cuvintele descoperite Sf. Imparat Constantin: „Intru semnul Crucii voi birui!”. Revelatia sa va ramane actuala si pentru crestinii vremurilor din urma. Dupa cum Hristos a invins moartea, dupa cum Sfantul Constantin a biruit paganismul, si noi suntem chemati ca, intru acest semn, sa depasim toate oprelistile care ne despart de Dumnezeu.
Imnul românesc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu