,,Femeia crestina,,

„Doamne, ajută să-mi port crucea, cum mi-a rânduit-o Dumnezeu."

„O mie de ani de aş trăi în boală, n-aş putea să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru mila ce a avut-o spre mine."

„Mai bine să stau o mie de ani pe patul de suferinţă, decât să stau o clipă cum nu se cuvine în faţa Lui."

„Daca ai pierdut sfinţenia, ţi-a luat satan aerul mântuirii."

„Dacă iadul s-ar deschide şi ar fi văzut aşa cum este, toţii păcătoşii s-ar pocăi, dar cei ce sunt pe calea pierzării (ereticii şi sectarii), daca li s-ar cere să se unească într-o singură comunitate, nici în faţa iadului nu ar face-o."

„Omul fară sfinţenie şi lucruri sfinte este un om mort."

„În cer există tămâie, cădelniţă şi altar (Apocalipsa 8, 3-4). Cine nu are altar pe pământ nu va ajunge nici în cer."

De multe ori se ruga cu milă pentru cei ce rătăceau, cerând de la Dumnezeu să-i dea lui suferinţa pentru păcatele lor.

Despre frica de Dumnezeu spunea: „Ştii tu înaintea Cui stăm?! Aminteşte-ţi mereu acest adevăr că stăm înaintea lui Dumnezeu."

„Te gândeşti tu cu cine mă voi întâlni?! Nu cu un şef de stat, ci cu Cel înaintea Căruia se cutremură puterile cereşti!"

„Calea adevărului am ales şi cuvintele tale nu le-am uitat" (Ps. 118) sunt cuvintele care a cerut să-i fie scrise pe uşa mormântului.

Părintele Gavril rămâne o figură luminoasă, aprinsă de focul credinţei şi al iubirii dumnezeieşti, care a luminat, a curăţit, a vindecat şi a îndrumat multe suflete pe calea mântuirii, iar sfaturile şi harul său continuă să lucreze. Toţi cei care l-au cunoscut cred fară îndoială că va veni o zi când el va fi cinstit în mod oficial ca sfânt. Aceeaşi credinţă o are şi autorul acestor rânduri, mulţumind celor care i-au oferit de-a lungul vremii mărturii şi informaţii despre viaţa şi sfinţenia Avvei Gavril de la Nicula. Între ei se numără şi doi mari duhovnici ai ţării noastre, părintele Serafim de la Rohia şi părintele Ioan Cojan de la Alba, unul dintre ucenicii cei mai apropiaţi ai acestui mare rugător şi duhovnic al Bisericii noastre.¹