luni, 12 aprilie 2010

Invierea sotiei soldatului

Invierea sotiei soldatului
Cand a sosit mobilizarea pentru razboiul din 1916, un barbat a avut
intr-o noapte un vis in care a venit la el un tanar (inger) care i-a
spus: ,,T u ai sa mergi pe front si nu ai sa te mai intorci acasa.
Spune-i sotiei tale sa nu se mai casatoreasca si sa-ti faca cele
trebuincioase pentru sufletul tau si al ei.’’ Apoi tanarul a plecat, iar
el desteptandu-se din somn, i-a spus sotiei sale ce vazuse.
Si chiar asa s-a intamplat pentru ca a fost luat pe front iar nu dupa
mult timp, s-a intors un soldat de acolo care i-a adus sotiei inelul si
ceasul, spunandu-i ca chiar el l-a ingropat. Ea cand a auzit si a vazut
si inelul lui, a lesinat deodata ca tinea foarte mult la el. A stat
vreo doua zile tulburata caci de durere nu stia ce ar putea face.
Dupa aceea s-a recules si a inceput sa faca milostenie, gandind ca
sufletul lui sa fie la bine pentru ca ei erau oameni tineri si abia
traisera impreuna vreo patru ani, avand impreuna doi copilasi.
Si a inceput a vinde din lucrurile pe care le avea. A vandut masina de
treierat, trasura cu cai si mai multe lucruri mari, de valoare pe care
le avea pe langa casa, caci ei fusesera oameni instariti si gospodari.
Iar cu banii cumpara cu carul zilnic paine si haine pe care le impartea
la saraci. Ii ajuta pe bolnavi, cumpara icoane foarte multe si de
valoare si le dadea de pomana mai ales acolo unde nu aveau, iar
sarindarele si parastasele mergeau continuu. Viata ei s-a schimbat cu
totul. Se imbraca numai in negru si petrecea numai in post si rugaciune,
mergand des la biserica si umbland din sat in sat, ii invata pe oameni
despre credinta in Dumnezeu.
A umblat asa un an de zile, venind din cand in cand acasa unde statea
cateva zile cu copii si cu socrul ei care era batran, iar in aceste zile
petrecea mai mult in camera ei pe care si-o umpluse cu icoane, intre
care avea si o icoana cu chipul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil
carora se ruga cu lacrimi adeseori ca sa-i arate unde se afla sotul ei
si unde sunt milosteniile pe care le facea.
Intr-o zi, a venit acasa dupa mai mult timp in care fusese plecata
departe. Cum a ajuns acasa, s-a dus in camera ei si punanadu-se in
genuchi in fata icoanei Sfintilor Arhangheli, zicea in gand: ,,Doamne,
aici in lume cand este frig, ne ducem la caldura, cand este cald, ne
ducem la umbra, bem, mancam si facem ce vrem ca suntem liberi, dar ce
vom face cand se va desparti sufletul de trup ca nu mai este vointa
noastra?’’ Si a inceput a plange si a se ruga.
Si tanguindu-se ea, deodata ii apare Sfantul Arhanghel Mihail in mare
lumina, cu sabie de foc in mana, zicandu-i: ,,Haide sa-ti arat ce
doresti!’’ Si invartind sabia de foc din care sarea scantei pe la gura
ei, s-a dezlipit sufletul de trup si a cazut moarta. Unul din copilasi
care avea vreo patru ani cand a vazut-o pe moarta, s-a dus si a chemat
pe bunicul lui: ,,Haide ca mama doarme si nu vrea sa se scoale.’’ Acesta
vazand ca intradevar e moarta, a chemat vecinii. Femeile au scaldat-o,
au imbracat-o cu haine de inmormantare si au pus-o in cosciug. S-a tras
clopotele la trei biserici, unde a facut ea milostenie. Lumea a
priveghiat trei zile si trei nopti si toti se mirau cum a murit asa de
repede.
A treia zi, cand preotii slujeau si neamurile ridicau coliva sa-i cante
,,vesnica pomenire’’, ea s-a ridicat si a sarit din cosciug in mijlocul
casei, s-a asezat pe marginea patului, uitandu-se in toate partile. Cand
au vazut asta, preotii si lumea au fugit cum au putut, ingramadindu-se
la usa, iar de frica au cautat prin curte ciomege sau topoare si stateau
uitandu-se speriati la cine se repede moarta ca sa-l omoare, toti
crezand ca s-a prefacut in strigoi, cum zice lumea, si trebuie sa faca
la cineva rau. Dar vazand ca nu se intampla nimic, s-au apropiat cativa
barbati de fereastra, sa vada ce face. Cand s-au uitat pe fereastra, au
vazut-o ca se lupta sa scoata sicriul afara, dar nu putea deoarece era
foarte slabita si obosita ca de la drum lung. Atunci oamenii au
intrebat-o: ,,Ce faci, Stanico’’, ca acesta ii era numele. Ea le-a
raspuns cu glas stins: ,,Nu stiu ce-au facut aici. Cred ca a murit sotul
meu ca vad un cosiug. Eu acum am venit de departe si sunt tare obosita.
Dar oamenii i-au zis:
-Acela e sicriul tau, Stanico, si ai fost tu in el.
-Eu nu stiu ca am fost in el, dar daca ziceti voi, asa sa fie. Eu de
trei zile umblu prin locuri necunoscute si nemaivazute de ochii omului
pamantean si multe am sa va spun din cele ce am vazut, dar nu pot, dupa
cum vedeti, ca sunt tare slabita si nu mai pot vorbi. Veniti maine la
ora 9 dimineata si va voi spune ce-am vazut si mi s-o poruncit sa va
spun. A doua zi dimineata a inceput lumea sa vine la casa ei, in urma
zvonului adunanadu-se o multime de popor. Au venit preotii, jandarmii,
primarul satului si din toate treptele conducerii de acolo si asteptau
cu nerabdare si curiozitate sa auda ce are de spus Stanica din ce a
vazut pe lumea cealalta.
Pe la 9 dimineata, dupa cum spusese, a iesit din casa palida si slabita
ca o moarta, imbracata in negru. S-a suit pe o masa ca sa o poata vedea
toata lumea, s-a facut liniste, si-a facut semnul Sfintei Cruci si a
inceput a vorbi cu glas tare neputincios zicand:
-Oameni buni, venind din drumurile mele, dupa cum stiti, am intrat in
camera mea de rugaciune si m-am rugat in genuchi Sfantului Arhanghel
Mihail sa-mi arate unde este sotul meu si milosteniile la ce-au folosit.
Si rugandu-ma, mi-a aparut Sfantul Mihail intrupat viu si luminat, iar
pe el era o panza subtire si in mana tinea o sabie de foc pe care
invartind-o pe la gura mea, mi-a scos sufletul din trup si mi-a zis:
-Vino sa-ti arat ce mi-ai cerut!
Si m-a luat Sfantul Mihail si am zburat prin sat, trecand in drum pe la
primarie pana am iesit in camp, si am zburat in sus spre rasarit. Si tot
mergand in sus, am dat de o casa mica pe care scria sus cu litere de
pacura: Vama I. Iar eu am inceput a tremura de frica atunci cand am
vazut ca m-au inconjurat o multime de harapi negri care atat de urati
erau inacat de ar fi fost cu putinta sa mai mor odata, muream de frica.
Erau unii cu cate o limba de trei coti care le atarnau de pamant ca la
cainii turbati si-mi promiteau fel de fel de chinuri ingrozitoare si au
inceput a trage de mine zicandu-mi:
-Femeie, unde mergi si unde-ti sunt actele tale? Iar eu tremurand am zis
Sfantului Mihail:
-Sfinte Mihaile, de ce nu mi-ai spus, ca am trecut pe la primarie si sa
fi scos si eu actele? Iar Sfantul Mihail a scos sabia si le-a zis:
-Aceasta femeie nu are nevoie de acte pentru ca va trece inapoi. Si asa
am plecat zburand inainte si intalnind alte 23 de casute de acelea unde
aveau scris la fiecare deasupra pana la vama a 24-a. Si la fel ma
inconjurau diavolii si ma intrebau de faptele mele si noi tot mergem
inainte. Si atatia ieseau din casutele acelea de credeam ca izvorasc si
eu l-am intrebat pe Sfantul Mihail de unde au iesit atat de multi
deoarece casa era mica. Iar Sfantul Mihail mi-a zis:
-Nu te mira, ca dedesupt este iadul si prin aceste casute care sunt ca
niste rasuflatori, ies ei. Mergand mai departe cu Sfantul Mihail pe
aceasta cale trista pe care era numai pacura si smoala, mi-a zis Sfantul
Mihail sa calc pe urmele lui ca nu cumva sa cad in locurile acelea de
unde alunec in iad. Am mers cu mare grija pana am scapat de acolo si am
ajuns intr-un camp mare cat vezi cu ochii. Pe el erau niste uriasi
imbracati cu par negru ca pacura si stateau cu fata in sus si cu mainile
intinse, iar in loc de degete aveau gheare ca de vultur. Iar stomacul
lor era in forma de ceaun mare si intr-insul erau tot felul de
spurcaciuni: caini si pisici putrezi, viermi mari si multe necuratii din
care mancau multi oameni si femei, avand toti cate o lingura si tipand,
mancau acolo. Unii mancau intruna, altii mai rar, altii gustau din cand
in cand si toti tipau de ti-era mai mare mila sa-i auzi. Aici ne-am
oprit si mi-a zis Sfantul Mihail sa mananc si eu dandu-mi si o lingura.
Iar eu am inceput a ma ruga de el zicandu-i:
-Sfinte Mihaile, iti dau toata averea mea ce mi-a mai ramas, numai sa nu
mananc de aici si sa ma inac cu viermii acestia si sa mor. Dar el mi-a
zis:
-Nu te teme, ca nu mori. Pentru ca aici nu mai este moarte. Te ineci si
te dezneci si nu mai mori in veci.
-Da, asa este, dar ma spurc Sfinte Mihaile, am zis eu.
-Dar cand mancai in posturi, miercurea si vinerea, nu te spurcai, mi-a
zis el? Si cu mare greutate m-a lasat de nu am mancat si mi-a zis:
-Ia aminte, si vezi tot ce-i aici ca tu vei merge inapoi in lume si sa
spui ca cei ce nu tin posturile si zilele de post din saptamana, aici se
vor munci (chinui). Apoi am plecat mai departe si m-a dus Sfantul
Mihail ca sa-mi arate muncile iadului si mi-a aratat unde era
soacra-mea. O stiam femeie rea. Aici statea intr-o casa de fier pe un
scaun, iar in fata ei era o masa plina cu tot felul de bucate. Ea
plangea ca ii era foame iar niste muste mari cat vrabiile atat o intepau
ca toata era insangerata. Cand m-a vazut m-a intrebat:
-Cum Stanica, si tu ai venit aici? Daca poti sa te intorci acasa,
ajuta-ma ca nu mai pot de foame si mustele astea rau ma chinuie si sunt
pline de necuratii si murdarie si de le spal mai rau se umple.
Soacra-mea avea obiceiul urat ca de cate ori da milostenie, il certa pe
sarac si-i zicea vorbe necuviincioase. A plans si m-a rugat s-o scap din
locul acela. Mergand mai departe, am dat peste niste inchisori de fier.
In ele o multime de oameni cu trupurile goale, iar de sus curgea un foc
de smoala si rasina clocotita si-i ardea grozav. Ei fugeau din colt in
colt ca sa scape dar in zadar.Si atat se vaitau de tare, ca zbirau ca
dobitoacele. Am plans de mila lor si am intrebat pe Sfantul Mihail:
-Acestia, de ce se chinuie asa?
-Acestia sunt crestinii botezati care au luat in ras pe cei care le
propovaduiau credinta si care au injurat de lucruri sfinte si au ras de
cei care se pocaiesc adica de cei care sunt pe calea credintei si a
Bisericii. Asa se chinuiesc in veci si nu are cine sa-i miluiasca la voi
pe pamant cu sarindare. Mergand de acolo, am ajuns la un loc intunecat
si trist, plin de fum si putoare. O multime de diavoli negri si urati
stateau toti cu tigarile in gura, gata sa arunce sufletele care veneau
in niste gropi ce erau pline de scuipat si viermi foarte mari unde erau o
multime de suflete care se vaitau grozav. Si mi-a zis Sfantul Mihail:
-Acestia sunt cei care au fumat tutun si asa se vor chinui in veci.
Mergand mai departe, am ajuns intr-o vale plina de flacari si tipete.
Din loc in loc apareau niste ziduri prin focul acela si pe ele erau
spanzurate femei nenumarate carora le sfartecau sanii niste serpi
infricosati de ma lua groaza numai de frica. Pe unele erau cate doi, iar
pe altele erau mai multi. Si intreband pe Sfantul Mihail, mi-a zis:
-Acestea sunt cele ce au mancat carne de om, adica acelea care au facut
avorturi. Cati copii au avortat, atatia serpi sunt pe ele si asa se vor
munci in veci. Mergand mai departe, s-a facut un zid de stanca, dar era
asa de inalt ca nu vedeam unde este sfarsitul. Sfantul Mihail ca pe o
minge m-a pus pe palma si m-a aruncat pe zid, iar el a zburat.
Acolo, ce sa-mi vada ochii, atata frumusete era ca nu se mai saturau
ochii privind si urechile auzind. Dar eu eram goala si ma rusinam asa de
mult ca nu mai stiam ce sa fac. Atunci Sfantul mi-a zis:
Ti-ai dat tu vreo haina de pomana? Dar eu nu mi-aduceam aminte sa-mi fi
dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cat am fost in viata ci
numai de sotul meu aveam grija. Si mi-a aratat o multime de haine
fiecare cu numele ei zicandu-mi:
-Du-te si cauta si tu o imbracaminte acolo! Si mergand, am gasit o
rochie pe care o aruncasem la o saraca ca pe un lucru de nimic. Am luat
rochia si m-am imbracat cu ea si mult imi parea bine de dansa.
Erau acolo pomi de tot felul cu flori frumoase si pasarile cantau in
alte voci, iarba era moale si ca de aur, mese intinse printre flori,
canite cu apa, vin, lapte, farfurii frumoase care aveau numele scris pe
ele ale celor ce le dadusera si cu lumanari aprinse. La unele mese, in
dreptul vaselor erau oameni care mancau si se veseleau. Unele erau
singure si fara oameni si mi-a zis Sfantul Mihail:
-Acestea sunt ale celor ce si-au dat in viata si au murit si s-au
mantuit si se veselesc de ele, iar la cele singure nu au murit cei care
le-au dat, ci sunt inca in viata si ele au venit aici inainte si-i
asteapta. Si sa stii ca numai cei ce si-au dat de pomana sau pentru cine
au dat de pomana, se indulcesc cu ele, altul nu poate. M-a dus apoi pe o
pajiste de o frumusete rara. Acolo erau o multime de soldati imbracati
in alb care asteptau pe iarba si se veseleau si canta o muzica dulce de
nu te mai puteai satura. Pana sa ajung acolo, vad o livada de pomi de
tot felul cu niste roade de o frumusete tare placuta; cirese frumoase
mai mari ca la noi,iar pe o poarta scria numele socrului meu. Fiindu-mi
sete, mult m-am bucurat ca voi manca si eu din pomii aceia. Dar cand sa
ma duc, Sfantul ma opreste si-mi zice:
-Nu te apropia ca nu e al tau. Iar eu i-am zis:
-E a socrului meu.
-Da, dar stii cand il certai si-i ziceai sa inchida gradina, sa nu o mai
lase asa deschisa. Socrul meu lasa pe oricine sa-si ia cate fructe
vrea. Si nu m-a lasat Sfantul Mihail sa iau nici o fructa si mi-a zis sa
dau si eu de pomana ca sa am cand ma voi intoarce aici pe veci. Apoi
mi-a zis:
-Hai sa vezi pe sotul tau. Si m-a dus la soldatii aceia pe care ii
vazusem de departe in multa veselie si apropiindu-ne noi, se scoala unul
de pe iarba unde sedeau si cantau si vine spre noi, iar cand s-a
apropiat, eu l-am cunoscut. Era sotul meu dorit. De bucurie, am alergat
spre el sa-l imbratisez, dar el mi-a zis:
-Nu te apropia, si in acel moment s-a facut un zid mare intre noi ca un
gard de sarma, asa ca nu am putut sa ma apropii. Bucuroasa eu i-am zis:
-Mult mi-a fost dor de tine si am facut asa cum m-ai rugat si nu m-am
casatorit. Iar el mi-a zis:
-Stiu toate si le vad. Stiu milosteniile si viata ta pana acum si ma
bucur ca m-ai ascultat. Iata, acesti soldati, camarazii mei care sunt in
acest loc fericit dar sunt tristi ca sotiile lor s-au casatorit. Eu nu
i-am zis ca copii s-au facut marisori, dar el a zis ca si cum mi-ar fi
stiut gandul:
-Stiu si chiar ii vad in acest moment cum se joaca. M-am uitat si eu,
dar n-am vazut nimic. Apoi mi-a spus ca vede tot ce fcem noi pe pamant.
-Mult as vrea sa raman aici, sa nu-ti mai duc dorul pe pamant, dar el
mi-a zis:
-Nu poti sa ramai acum; te duci inapoi in lume si sa faci asa cum ai
inceput pana la sfarsit ca mai ai inca de trait pe pamant. Atunci au
sunat trambitele si ne-am despartit. El s-a dus unde era mai inainte,
iar pe mine m-a luat Sfantul Mihail si m-a dus la un munte de zahar si
eu ma gandeam de unde sa fie atat de mult zahar. Dar Sfantul Mihail mi-a
spus:
- Adevarat este cuvantul Domnului care zice:,, Orice va da omul,
insutit va primi si viata vesnica va mosteni.’’ Tu ai dat una, si in cer
s-a facut o suta. Si intradevar, eu aveam obiceiul de a da zahar la
copii in loc de bomboane. Apoi Sfantul Mihail imi zice:
-Hai sa te duc la ai tai, sa mergi iarasi si sa faci asa cum ti-am spus.
De acum incolo picioarele sa nu-ti mai stea, gura sa nu-ti mai taca. Sa
te duci din sat in sat, din oras in oras, din casa in casa si sa ai
grija de sufletul tau. Stai aici! Apoi Sfantul ma puse pe o polita care
era tinuta in lanturi, zicandu-mi:
-Vezi ca eu te las in jos, iar tu cand vei vedea ca e la un metru de
pamant, sa sari jos ca eu o trag la mine si ma duc sa ma inchin
Dreptului Judecator.
Asa ca eu stiu ca din aceasta polita am sarit, nu din cosciug. Aceasta
s-a intamplat toamna iar in iarna aceea am stat acasa si le spuneam la
toti cei ce veneau la mine cate am vazut pe lumea cealalta. Iar noptile
le petrec in rugaciune si plangand merg la biserica si ma rog pentru cei
din iad. Ea mai spunea ca il vedea pe Sfantul Mihail mereu la dreapta
ei. Amin si slava lui Dumnezeu pentru toate!
Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă
leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să
fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse
Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în
minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele
să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm
împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii,
uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi
toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără
haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi
dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc
temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde
spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te
sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel
Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea
noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm
seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre
şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste
noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta,
lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.