Pentru cel ce a fost omorât de iudei şi s-a înviat de către Maica lui Dumnezeu
Într-o biserică oarecare, cântau creştinii oarecare stihuri şi laude ale pururea Fecioarei Maria. Şi între altele au zis o cântare al cărei sfârşit este aşa: „Rusinează-se pâgânii jidovi”.
Deci, într-o zi, adunându-se dreptcredincioşii creştini în biserică, au chemat pe un tânăr cucernic, care avea glas de cântare dulce şi frumos, şi i-au zis să cânte acea cântare de laudă cu mare glas. Şi cântând, s-a întâmplat de au trecut pe lângă biserica aceea oarecare iudei, şi auzind cuvintele acelea pe care le-a cântat tânărul spre osândirea şi ruşinea lor, s-au mâniat foarte şi s-au sfătuit ca să-l ucidă, când vor afla vreme potrivită.
Deci, peste puţine zile, punând oarecare meşteşugită pricină, l-au luat la via lor şi acolo l-au omorât, aruncându-l într-un loc ascuns.
Iar după ce s-au dus ucigaşii, a venit Stăpâna Cea Atotputernică, şi înviindu-l pe dânsul, i-a poruncit ca să cânte fără frică laudele Ei. Deci acela, mulţumindu-i s-a dus iarăşi în biserică, şi cânta în fiecare zi cu mai dulce cântare. Atunci ucigaşii iudei, văzându-l pe dânsul, s-au înspăimântat şi l-au întrebat în taină de a fost el acela pe care ei l-au omorât şi cum a înviat? Iară el le-a spus lor cum că pururea Fecioara, Maica lui Iisus, l-a înviat, pentru ca să-i cânte laudele Ei.
Deci din facerea minunii aceleia au crezut în Preasfânta, nu numai ucigaşii aceia, ci şi rudeniile şi prietenii lor, cum şi mulţi alţii, care s-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Un creştin l-a întrebat pe duhovnicul său:
RăspundețiȘtergere- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi sa crească? Aşa, fără sa faci nimic, or să răsară ele?
- Nu, părinte, trebuie să le ud...
- Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?
- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni...
- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
- Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi, însă, trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienele păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul sa nu se cuibărească în noi, fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Si ce mai trebuie să facem pentru gradina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldura şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!
Ei, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grija de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta///
Despre metanii~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
RăspundețiȘtergereCea mai potrivită metodă de întărire a mușchilor abdominali o constituie metaniile. Nu râde, așa este! Când cineva face metanii folosul este dublu, și pentru sufletul și pentru trupul celui care le face. Sufletul se folosește pentru că, prin metanii, cere iertare și milă Domnului, iar trupul, pentru că, astfel, își întărește mușchii abdominali și se fortifică. Îți recomand să faci cât mai multe metanii. Începe cu un număr redus, apoi adaugă altele în fiecare zi, până ajungi în punctul în care să simți că poți rezista. Însuși organismul ne înștiințează limitele rezistenței lui și, atunci, stabilim numărul de metanii în funcție de rezistență.
Apoi, deși nu e obligatoriu, putem menține constant numărul de metanii în fiecare zi. Aceasta depinde de numeroși factori, ca dispoziția sufletească, oboseala, starea de sănătate etc. Important este începutul, pe de o parte, iar pe de altă parte, e importantă și pocăința care trebuie să însoțească metaniile, pocăința pentru multele noastre păcate, pentru care trebuie să ne cerem iertare de la Domnul cu toată puterea sufletului și a trupului. Dacă putem, să zicem în timp ce facem metaniile: Doamne, Iisuse, miluiește-mă! Așa este cel mai bine. Și Domnul nu numai că ne va auzi, dar ne va și ierta, întrucât cerem iertarea nu doar cu buzele, ci și cu trupul și din tot sufletul, indiferent dacă acesta e aproape de Hristos ori prins în mrejele păcatului. Căci Hristos nu S-a răstignit pentru credincioși și oameni fără pată, ci pentru necredincioși și păcătoși ca noi.
~~~`Cele două vâsle~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`
RăspundețiȘtergereDemult, trăia un batrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu. Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:
- De ce ai scris pe o vâslă credinţă şi pe cealaltă fapte bune?
- Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.
- Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci fapte bune, eşti de folos celorlalţi, dacă ai credinţă, îţi eşti ţie însuţi de folos.
Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. În felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa. Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios Îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu.
Cu o singură aripă nu poţi zbura!
~~~~~~~~~~~~~~~Iertarea: Chiar de nu esti vinovat, cere iertare!~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
RăspundețiȘtergereUn satean era certat cu altul. Diavolul ii puse in minte gandul sa ucida pe cel cu care se dusmanea.
Celalalt, care era un om credincios, cand se duse la spovedit, ii spuse parintelui despre aceasta vrajmasie.
Preotul ii spuse ca se va putea impartasi numai daca se impaca cu dusmanul sau.
Omul merse atunci la cel cu care era certat si-i zise:
- Iata, prietene, am venit sa-ti cer iertare si sa ma impac cu tine, ca vin Sfintele Pasti si as vrea sa ma impartasesc...
Celalalt ii raspunse:
- Bine-ai facut c-ai venit, pentru ca, uite, trebuie sa-ti spun ca de trei ori te-am pandit la loc dosnic sa te omor. Multumesc lui Dumnezeu c-ai venit si m-ai ferit astfel de mare pacat.
Cu sufletul plin de dragoste, cei doi sateni isi dadura mana si de-atunci ramasera prieteni buni.
La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
RăspundețiȘtergere- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa ?
- Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.
Intr-o zi, un om pacatos i se jeluia unui credincios.
RăspundețiȘtergere- Draga prietene, sunt un om pierdut...
Cel credincios ii spuse atunci:
- Bucura-te ca esti pierdut, dragul meu...
- Cum asa, sa ma bucur? ii raspunde mirat pacatosul.
- Da, fiindca este scris in Evanghelie: Iisus a venit sa gaseasca pe cel pierdut...
- Si ce trebuie sa fac pentru aceasta?
- Foarte lesne: sa te asezi in calea lui Iisus ca sa te gaseasca.
- Si care-i calea lui Iisus?
- Este calea pe care ne-o arata Evanghelia si Biserica Lui.
~~~~~~~~~~~Pomul cu roade~~~~~~~~~~~~~~~~`
RăspundețiȘtergereUn om credincios, fiind asuprit de necredinciosi, merse intr-o zi la duhovnicul sau si i se planse, zicandu-i:
- Ce au cu mine, parinte, de nu ma lasa in pace?
Parintele, un om batran si plin de intelepciune, il lua si-l duse in gradina. Acolo se aflau si pomi roditori, si pomi neroditori.
- Iata, fiul meu, ai aici pilda vietii... Crezi tu oare ca arunca cineva cu pietre in pomii acestia care au numai frunze? Nu, fiule, oamenii dau cu pietre numai in pomii cu roade. Fii vesel ca te asupresc oamenii, caci esti asemenea pomului cu roade...
De-atunci, omul nu s-a mai vaitat de asupririle oamenilor. mam hotarat sa va iau puti nimp pentru niste cuvinte~
~~~~~~~~~~~~~Doi vecini`~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`
RăspundețiȘtergereErau odata doi vecini: unul rau, care umbla pe caile Diavolului, si celalalt bun, care umbla pe cele ale lui Dumnezeu.
Intr-o zi, vecinul rau, ca sa-si bata joc, umplu un cos cu tot felul de murdarii si-l arunca in curtea celuilalt, zicand:
- Iaca, sa aiba ce manca!
Vecinul, vazand aceasta, s-a dus in targ, a luat un cos nou si, venind acasa, l-a umplut cu cele mai frumoase poame din gradina sa.
Pe urma l-a chemat la gard pe copilul vecinului si i-a zis asa:
- Da-i acest cos tatalui tau si spune-i ca fiecare da ce poate si ce are...
Tatal, care iscodea in dosul usii, vazu fapta vecinului, ii auzi vorbele si fu cuprins de-o grea rusine. Simtind indemnul lui Dumnezeu, veni la gard si, intinzand mana vecinului, ii zise:
- Tu, vecine, esti mai bun ca mine. Iarta-ma si sa fim prieteni buni!
Si de-atunci asa au fost.