Leonardo da Vinci, pictorul acesta mare a găsit de cuviinţă să picteze Cina cea de Taină, luând modele… Şi a fost foarte greu să găsească modele pentru apostoli. Pe Iisus l-a găsit foarte repede, adică tânărul (modelul) care să arate cu faţa blândă, stând la masă. Desigur, câteva luni, aproape un an a durat până ce a pictat chipul lui Iisus. Dar icoana nu se sfârşea. De ce? Pentru că nu-l găsea pe omul după care să-l picteze pe Iuda. A umblat prin taverne, prin cârciumi, pe sub poduri, prin canale, doar-doar o găsi unul care să arate la faţă în felul acesta, care să exprime toată viclenia, toată nemernicia, toată prostia, tot, tot.
În sfârşit, a găsit unul. Cu câţiva gologani sau o ţuică, ce i-o fi dat, a acceptat şi venea zilnic şi stătea pe scaun şi el îl tot picta în icoană. La un moment dat, după câteva zile, a văzut că omul pe care-l căutase atâta timp plângea. Şi s-a mirat: cum un nemernic, un beţiv (cine ştie câte rele făcuse), cum de plângea acesta? Şi l-a întrebat: ”De ce plângi?”. Şi n-a vrut să spună. Dar până la urmă i-a spus: ”Pictore, acum doisprezece ani, tot eu am stat pe scaunul acela când l-ai pictat pe Hristos”. Auziţi, cum decăzuse el; tot el fusese model şi pentru Hristos şi acum era model şi pentru Iuda. Aşa ajunsese, în halul acesta ajunsese; şi dându-şi seama, stând aşa pe scaun cum îl punea pictorul să stea, cu punga în mână şi gata să plece, cum e în icoană, i-a venit să plângă.
Va să zică, distanţa dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric e foarte mare. Dar trecerea noastră în lumină sau în întuneric, urcuşul nostru către bine sau coborâşul nostru către rău, este o distanţă foarte mică… Ne stă în putere să alegem binele sau răul, să alegem Sfânta Liturghie sau somnul, să alegem postul sau îmbuibarea, să alegem rugăciunea sau discoteca, să alegem înjurătura sau Psaltirea…
Un rege african avea un prieten foarte bun din copilarie.
RăspundețiȘtergereAcest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel:
- E foarte bine!
Intr-o zi, regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei:
- E foarte bine!
Regele a replicat:
- Nu, nu e bine deloc!
A ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
Dupa un timp, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l prepare.
Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era intreg. L-au eliberat pe rege.
La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si, cuprins de remuscari, a ordonat ca prietenul lui sa fie eliberat.
- Ai avut drepate, i-a spus prietenului proaspat eliberat. A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului.
I-a povestit intamplarea cu canibalii.
- Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru.
- Nu, a replicat prietenul. Este foarte bine!
- Ce vrei sa spui cu "Este foarte bine!" Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie?
- Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine.
*** Morala 1 :
Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea.
*** Morala 2: Judecatile lui Dumnezeu nu sunt la fel ca ale oamenilor. Tot ce da Dumnezeu este bun si folositor.
: Toata bogatia lumii nu cantareste cat un suflet omenesc. De aceea si Mantuitorul ne face atenti de valoarea lui, zicandu-ne: "Ce va folosi omului de va dobandi lumea toata si-si va pierde sufletul?” – sau - "Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?” Lumea intreaga pentru noi nu mai are nici o valoare daca sufletul se pierde prin pacate. Sufletul este un diamant mai scump decat toata lumea, un diamant cu multe si minunate sclipiri. Sufletul este o putere, o taina. Toti ar dori sa priveasca acest diamant, aceasta floare, sa vada aceasta pasare maiastra. Sufletul nu se poate vedea, nici pipai, el exista in corp si in afara de corp, intocmai ca un cantec imprimat pe disc si in mintea noastra. Cine vede cantecul imprimat pe disc? Exista, dar nevazut si nemuritor.
RăspundețiȘtergere~~~~~~~~~Primită de la Adriana Caba~~~~~~~~
RăspundețiȘtergereMaica Domnului vrea să cinstim cântarea "Cuvine-se cu adevarat"
Irina Bendeniotis din Poros, care aprinde candelele la Sfânta Biserică a Sfântului Gheorghe povesteşte:
"Într-o după-amaiză curăţam sfeşnicele şi deodată văd intrând în biserică o femeie.
- Bucură-te! mi-a spus ea.
- Bucură-te! i-am răspuns eu.
- Ce faceţi?
- Iată curăţ sfeşnicele, fiindcă se astupă cu ceară şi oamenii nu pot să pună lumânări.
- Astăzi aţi avut Liturghie?
- Preotul face Liturghie într-o altă biserică, dar eu nu am putut merge.
- Astăzi se prăznuieşte Icoana Maicii Domnului "Axion estin" ("Cuvine-se cu adevarat"). În Sfantul Munte se face mare praznic.
- Ce spui? Nu am ştiut şi nici preotul nu mi-a spus nimic.
- În sfârşit, trebuia…
De îndată ce a plecat, am auzit un vuiet, un zgomot; geamurile turlei, care sunt mereu închise, s-au deschis singure. La fel şi uşa Altarului. Catapeteasma era cât pe ce să cadă. Apoi ferestrele şi uşa Altarului s-au închis din nou cu zgomot. Când a venit preotul, i-am povestit ce s-a întâmplat, iar el mi-a spus:
- Soră Irina, Maica Domnului a fost. Astăzi se praznuieşte minunea ce s-a petrecut înaintea icoanei numită "Axion estin".
Din acea zi - era - miercuri - am facut întotdeauna Paraclisul Maicii Domnului miercurea".
(“Asceti in lume”, de Ieromonahul Eftimie Athonitul, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2009)