miercuri, 16 decembrie 2009

cuvinte de aur

Ispitele începătorului














„Începători” se numesc aceia care pun început bun pe calea mântuirii, a credinţei ortodoxe, care, deşi au fost pecetluiţi cu Sfântul Botez, totuşi nu au respectat mulţi ani făgăduinţele făcute de naş la Taina Botezului, iar acum, trezindu-se, vor să înveţe abc-ul credinţei adevărate.

De regulă trezirea unui om din somnul păcatelor se face prin alt om, printr-un creştin care s-a trezit mai demult, care şi el, la rândul lui, a fost trezit de alţii.

Această trezire a unui om la realitate, nu convine vrăjmaşului, de aceea îl şicanează pe creştin în toate felurile pentru a-l deruta, pentru a-l speria, pentru a-l face să se întoarcă din nou la mocirla în care a fost. Aşa s-a întâmplat şi cu fratele Marian. Un caz real.

Acest frate, înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, a avut o viaţă zbuciumată, cu multe neîmpliniri, ispite şi necazuri. Dar Dumnezeu, care nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, a făcut ca într-o zi să cunoască nişte creştini practicanţi, care au început să se ocupe de el, îndemnându-l să ia calea bisericii. I-au făcut şi o minimă catehizare, înainte de a-l da pe mâna preotului. Dar oamenii vrăjmaşului, prietenii lui de băutură, au intrat în alertă şi vine prima derută, prima ispită: Vezi, mă, că ăştia care te îndeamnă la biserică, sunt sectanţi, sunt pocăiţi, am auzit noi de la… ! Măi să fie! Cei care îl îndemnau la cârciumă şi la alte păcate, se declarau a fi ortodocşi şi voiau să-l ferească de rătăcire, adică de aceia care îl îndemnau la biserică. Şi au mai fost şi alte încercări, totuşi a început să meargă la biserică. Aici creştinii l-au întâmpinat cu dragoste şi fiecare a încercat să-l ajute cu ceva şi, mai ales, să-l pregătească pentru spovedanie şi eventual împărtăşanie atunci când va hotărî duhovnicul. Şi fiecare a început să o facă pe profesorul. Unul i-a spus: vezi, în ziua în care te împărtăşeşti, n-ai voie să săruţi mâna preotului sau icoanele, că-i păcat. Altul: vezi, să nu scuipi, să nu aprinzi focul, că-i păcat. Altul: vezi, în ziua aceea să nu faci metanii, că-i păcat. Şi fiecare l-a speriat în felul lui cu învăţături pe care le auzise pe unde le auzise, spunându-i căi păcat cutare sau cutare lucru pe care îl faci după Sfânta Împărtăşanie.

Vine şi ziua împărtăşaniei pentru Marian. Foarte emoţionat, cu lumânarea tremurând în mână, s-a apropiat de sfântul potir. După ce s-a împărtăşit, de bucurie, dar şi vădit emoţionat, a sărutat mâna preotului şi toate icoanele pe care le-a întâlnit în cale. Dar în câteva clipe vine diavolul (în gând) şi-i spune: Ce-ai făcut? Ai sărutat mâna preotului şi icoanele; nu ţi-au spus fraţii că-i păcat!? Prima ispită. Şi atunci să vezi ce mustrare de conştiinţă pe Marian. Îşi zicea: vai, ce păcat am făcut! Dar nu s-a terminat totul aici. Tulburat de ceea ce a făcut, la sfârşitul Liturghiei, a plecat spre casă. În drum spre casă, necăjit cum era, a mai intrat într-o bisericuţă, pe care a întâlnit-o în cale, ca să se uite de nişte iconiţe pe care nu le-a găsit în biserica unde se împărtăşise. Dar la pangar a văzut că aici preţul obiectelor de cult expuse era diferit de preţul celor de la biserica de unde venise. Lucrul acesta l-a tulburat. Şi ieşind, pe stradă, îşi zicea: Ia te uită la ăştia, fac bişniţă, dau mai scump! Ptiu! (A scuipat). A doua ispită. Şi iarăşi vine diavolul şi-i spune: Ce-ai făcut păcătosule? Ai scuipat. Nu ţi-au spus fraţii… Tulburarea a fost şi mai mare.

A ajuns acasă şi, cu toate că nu-i ardea de mâncare, a zis să guste totuşi ceva pentru că aşa ştia de la fraţi: duminica n-ai voie să ajunezi!

A aprins aragazul ca să încălzească mâncarea, dar vine şi diavolul cu a treia ispită: Ce faci? Nu ţi-au zis creştinii că n-ai voie să aprinzi focul? Atunci a aruncat chibritul, s-a fript şi la mână şi a căzut în deznădejde, zicându-şi: Vai, nu mă mai iartă Dumnezeu! Numai păcate am făcut de când m-am împărtăşit. A lăsat mâncarea şi s-a dus în sufragerie, la icoane, ca să-L roage pe Dumnezeu să-L ierte. Şi dăi metanii. A patra ispită. Vine diavolul şi-i spune: Ce faci? Nu ştiai că n-ai voie să faci metanii?

Poate că aţi zâmbit, citind aceste rânduri, dar sunt fapte reale şi fiecare a trecut prin astfel de ispite în perioada „tranziţiei”. Când creştinul merge pe „calea cea largă”, toate îi merg (aparent) bine. Şi îl ajută şi vrăjmaşul ca să-i meargă bine, ca nu cumva în necazuri, în ispite, în încercări, în boală, să ceară ajutorul lui Dumnezeu.

Să fim atenţi cu „începătorii”, să nu-i intoxicăm cu mâncăruri grele. Pentru ei cel mai bun e lăpticul de mamă.