vineri, 13 noiembrie 2009

,,Ori murim, ori traim, ai Domnului sa fim.,,



Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, îmi pare a fi, cum să spun? Taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt.
Mai ameţitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esenţa divină a creştinismului.

3 comentarii:

  1. ,,Când necazul se iveşte, icoana s-a-nmiresmat,
    Lacrima-i pecetluieşte crucea care ni s-a dat;
    Iar când crinii dau în floare, sunt culeşi de fete mari,
    Încadrând icoana Maicii, ca ghirlandă albă-n dar.
    Ei pălesc în faţa Celei ce pe Pruncul L-a născut,
    Dar când vine miezul verii, ei o iau de la-nceput:
    Chiar din tijele uscate, alte flori răsar, răsa
    Înflorind până spre iarnă. Cum? E taină, n-am habar.
    Cine este Crinul lumii, cel nevinovat în gând?
    Este Maica Preacurată, scara Domnului cel Sfânt.
    Floricele pieritoare, de minune se ating,
    Necredinţa celor sceptici cu-o-nflorire o înving!

    RăspundețiȘtergere
  2. ICOANA, MODEL DE CHENOZĂ A NATURII VĂZUTE.

    Asemenea rugăciunii prin care chemăm numele lui Iisus în inima noastră, pentru a deveni chipuri dumnezeieşti imprimate în natura umană, oamenii trebuie să se vindece de lipsa de concizie şi de claritate. Luând aminte la învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfinţii Părinţi au înţeles că singura cale de a comunica cu Dumnezeu este aceea de „a-şi păzi inimile”. Această tendinţă a dat naştere şi rugăciunii isihaste despre care cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu şi meşteşugit al copiilor a înduioşat pe Tatăl lor cel din Ceruri. Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva, prin căutarea cuvintelor, să ţi se împrăştie mintea. Un cuvânt spus cu credinţă a mântuit pe tâlhar. Multa vorbărie în rugăciune pricinuieşte minţii năluciri şi împrăştiere, iar un singur cuvânt o adună ”„Rugăciunea şi viaţa lăuntrică ,,

    RăspundețiȘtergere
  3. Vorbe de duh – părintele Teofil Paraian

    Când nu poţi să te rogi, n-ai cum să te rogi! Dar când nu eşti dispus să te rogi, când te simţi cumva împiedicat, atunci să te sileşti să faci lucrul acesta. Nu poţi să te rogi mai bine altădată, dacă întrelaşi rugăciunea astăzi. Nu te vei ruga mai bine mâine, dacă astăzi vei neglija rugăciunea. Şi atunci, te rogi cum poţi; chiar este un cuvânt care zice aşa: Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie.

    Pentru inlaturarea gandurilor rele, ne ajuta foarte mult inmultirea gandurilor bune. Cu cat iti impodobesti mintea cu mai multe ganduri bune, cu atat se imputineaza gandurile cele rele. Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, trebuie sa-ti faci randuiala in minte, iar daca nu-ti faci randuiala in minte, nu-ti poti face randuiala in viata. Asa ca grija noastra cea dintai este sa ne facem randuiala in minte. In Filocalie se spune ca gandul omului, mintea omului, este ca o moara: asa cum moara macina ce bagi pe moara, tot asa si mintea - macina ce bagi pe minte. Dupa gandurile pe care le porti in minte poti sa-ti dai seama cine esti: daca ai ganduri conforme cu voia lui Dumnezeu - deci daca ai ganduri bune -, esti om bun; daca ai ganduri rele, esti om rau.

    RăspundețiȘtergere