miercuri, 20 ianuarie 2010

Inima care nu daruieşte, nu primeşte

Inima care nu daruieşte, nu primeşte

A fost o data, intr-un orasel de oameni gospodari doi oameni, unul din cale afara de zgarcit, iar celalalt din cale afara de darnic. Primul se indeletnicea cu stransul, al doilea se indeletnicea cu acelasi lucru, dar din ce strangea, daruia cu multa caldura la altii.

9731496-lg

In acel orasel erau multi copilasi bolnavi care aveau nevoie de ingrijiri speciale. Al doilea mergea mereu sa le duca dulciuri, sa se joace cu dansii, si copii din ce in ce trageau mai mult la el, incat de acum era cunoscut in tot orasul. Acesta nu era prea bogat, dar mergea la copii nevoiasi ca sa le vorbeasca de bunatatea lui Hristos, de iubirea Sa, si sa le daruiasca jucarele si cele necesare. Domnul vedea inima Sa si ii daruia mai multe incat a ajuns foarte bogat acest om. Inima lui era plina de iubire si de Hristos…mare bogatie, mare!

Primul in schimb pe langa zgarcenie, era si foarte invidios pe cel care era asa popular cu darurile in oras! Si ce s-a gandit vicleanul? Sa ii fure toate bunurile materiale si sa il defaimeze prin tot orasul ca sa isi piarda slujba. Zis si facut. Intocmai s-a intamplat cu bietul om, slujba pe care o avea a pierdut-o, casa si celelalte bunuri la fel. A ramas pe strazi, indurerat si infometat.

Copilasii care nu l-au uitat, mereu ii aduceau de-ale gurii, si ii aduceau si un pahar cu apa. Atatia dintre parintii copiilor au vrut sa il primeasca la ei, dar el nu dorea sa deranjeze pe nimeni si dormea permanent inghesuit intre doua blocuri aproape de gunoiera. Domnul Hristos ii era singura mangaiere spirituala, ajunsese sa cerseasca, pentru ca nimeni nu ii daruia un servici. Copilasii ii stergeau lacrimile inghetate de frig si ei reprezentau atunci singura lui mangaiere aici in lume. Copilasii refacuti mereu il vizitau in acel loc unde sedea, dormind de cele mai multe ori inghetat, dar cu o inima calda si indurerata. Vicleanul om care l-a vazut asa, s-a bucurat foarte cand l-a vazut asa tintuit de peretii aceia reci ca inima pe care vicleanul o avea. S-a bucurat vreme indelungata vicleanul om pana cand a patit sa nimereasca falimentar!

Omul cel bun cu inima indurerata a gasit puterea sa mearga in alt oras si sa isi gaseasca acolo de munca,unde si-a refacut viata. Vicleanul a ajuns pe strazi, din cauza multor datorii pe care le avea, dar incerca acum sa isi gaseasca de munca, insa nu gasea nimic.Toate portile i se inchideau in nas…si atunci a decis: Ma duc la mama mea, poate ma primeste, dar acolo s-a lovit de aceeasi raceala pe care el o purta in suflet, si nu a fost primit. Si a nimerit pe strazi? Ce era acest om ieri? Acum ce a ramas din el? Singur isi raspundea la aceasta intrebare. Si isi aducea aminte acolo in mijlocul gunoaielor unde traia de mangaierile celuilalt om, de multele vizite ale copilasilor care ii aduceau de mancare si il mangaiau pe acela, lui nu avea nimeni cine sa ii stearga lacrimile, cine sa ii ofere un pahar cu apa, cine sa ii ofere o bucata de paine.

Si in sfarsit se tangauia, si vazand in departare o bucatica mica de paine, alerga spre dansa sa o manance, dar un caine infometat l-a muscat si a fugit cu dansa.

(Adrian)