miercuri, 30 decembrie 2009

tu te duci la parinti de sarbatori?

“Un pensionar isi suna fiul:
- Trebuie sa-ti spun ca eu si cu mama ta divortam, 45 de ani de mizerie mi-au ajuns!
- Tata, dar despre ce vorbesti?
- De un timp nu ne mai suportam si m-am saturat sa discutam despre acest subiect.Gata!
Sun-o pe sora ta si spune-i.Apoi batranul inchide telefonul.
Dupa ce afla, fica speriata, isi suna tatal si ii spune:
-Nu se poate asa ceva, maine venim acasa sa discutam!
Batranul inchide telefonul si ii spune sotiei bucuros:
Gata,am aranjat!
De Craciun vin sigur !
Ce le mai spunem ,ca sa vina si de Pasti?”
Tu te duci la parintii tai de sarbatori?


Un frate, care era ucenicul unui părinte pustnic îmbunătăţit, i-a zis într-o zi bătrânului său:

- Părinte, astăzi trebuie să mergem în cetatea de la poalele muntelui pentru cutare treabă şi cu această ocazie le vom şi predica oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, căci ştii că cât sunt de însetaţi de acesta, având mare evlavie la Sfinţia Ta.

- Dacă trebuie să mergem , mergem fiule, zise bătrânul.

Au pornit la drum şi, intrând în cetate, au străbătut străduţele şi pieţele, rugându-se cu mintea şi cu inima şi împărţind binecuvântări creştinilor pe cale. Ori ce câte ori erau opriţi şi întrebaţi de cele duhovniceşti, răspundeau cu dragoste şi era mare bucurie pe unde treceau dânşii.

După ce au rezolvat problemele pentru care veniseră în cetate, s-au întors spre chilia lor din munte. Pe calea de întoarcere, mergând ei cu pace, deodată ucenicul tresări şi zise:

- Părinte, am rezolvat noi problemele pentru care am venit în cetate, dar am uitat să predicăm oamenilor cuvântul lui Dumnezeu. Puteai să le vorbeşti undeva în piaţă, căci ştii cât sunt de doritori…

Pe faţa cea luminată a bătrânului apăru un zâmbet şi zise:

- Dar n-am predicat, fiule?

- Nu, părinte!

Bătrânul se opri puţin şi cu blândeţe în glas îi zise ucenicului:

- Fiule, pe unde am umblat, tot timpul n-am făcut altceva decât să predicăm. Predica noastră prin cuvânt nu are aşa putere cum are predica prin prezenţa noastră în mijlocul lor, prin felul de a fi, prin mers, prin amabilitate, prin bunătate, prin bucuria sinceră de a-i întâlni pe oameni. Văzându-ne pe noi, ei, fiind familişti şi încercaţi de greutăţile lumeşti, s-au umilit şi s-au dus cu mintea la Dumnezeu. Aşadar, s-au folosit mai mult aşa, prin prezenţa noastră, căci ne-au simţit dragostea, au cugetat despre noi lucruri înalte şi au mers la casele lor folosiţi sufleteşte şi mulţi au pus început bun de pocăinţă. Să ne folosim şi noi, fiule, de umilinţa lor şi să punem şi noi început bun de pocăinţă, fiindcă nu suntem la înălţimea cinstei pe care ne-au acordat-o oamenii şi vai de noi!

Cuvinte de aur

Cîntecul păsării

Povestea vorbeşte de: grădina secretă, tentaţia absolutului, refuzul realităţii, ,,glasul păsărilor".

Odată un călugăr a ieşit din mânăstire şi a mers în pădure pentru a tăia lemne. Acolo auzi o pasăre cântând minunat. Se aşeză să asculte viersul fermecat al păsării...Ascultă multă vreme până îşi simte sufletul mângâiat. Apoi terminându-şi treaba, se întoarce la mânăstire...

Dar portarul nu mai era acelaşi. Era un străin, care nu-l recunoscu şi nu-l lăsă să intre. Ceru să-l vadă pe stareţ. Când apăru stareţul, văzu, că era tot un străin. În zadar stărui să le spună că aparţine mânăstirii, că plecase cu câteva ceasuri în urmă, în pădure să taie lemne...

În cele din urmă cineva îşi aminti de povestea, care se spunea prin mânăstire, despre un călugăr, care trăise acolo cu sute de ani în urmă, dar care dispăruse fără urmă şi nimeni nu-l mai văzuse şi nu mai auzise de el.

Cîntecul dumnezeiesc al păsării, ce-i păruse călugărului, că durase câteva ceasuri, durase sute de ani după numărătoarea oamenilor...