luni, 11 noiembrie 2013

PARABOLA SAMARITEANULUI MILOSTIV.

  Sa ne miluim intai sufletul ranit de demoni prin pacat

Predica despre parabola samariteanului milostiv

samarineanul-milostiv


Omul despre care va vorbeste Domnul Iisus Hristos nu este un om oarecare. El este cel care ne inchipuie pe noi, toti oamenii, firea omeneasca care mai inainte locuia in Ierusalimul cel de sus, in rai, in Imparatia Cerurilor. Si care din rai, din Ierusalimul de sus, a cazut prin neascul­tare si calcarea poruncii savarsite de protoparintii Adam si Eva. Au fost pedepsiti si izgoniti din Ierusalimul de sus si au ajuns in acest pamant, vremelnic, inchipuit de Ierihon, oras jalnic si inglodat.
In Ierihon au coborat primii oameni prin calcarea po­runcii si din neascultare. Aici este valea plangerii, caci este plina de necazuri si suparari, de frica si primejdii si de aceea e numita “Valea Plangerii“.
cel cazut intre talhariOmul care cobora de la Ierusalim la Ierihon a cazut intre talhari. Talharii sunt demonii, duhurile viclene, care-i razboiesc pe oameni si-i ingrozesc, si-i scufunda, si, de multe ori, ii omoara. Noi, toti oamenii, am primit ca mos­tenire blesteme si osanda vesnica si am cazut din Ierusali­mul cel de sus in acest pamant vremelnic, plin de intris­tari si suferinte, de dureri si chinuri, pe care ni le aduc tal­harii, demonii, care vor sa ne inece toata vremea. Rani sunt pacatele precum mandria, invidia, gelozia, pomeni­rea de rau, judecarea, barfa, trufia, necinstirile, curviile, adulterele, furturile, nedreptatile si in general orice pacat pe care-l savarseste omul cu ajutorul celui viclean, caci acela este cel care ne loveste, ne raneste. Dumnezeu ne-a daruit cumpatarea, intelepciunea, discernamantul, dar pentru ca nu am fost cu grija, am primit vatamare si rani de la demoni; si ca pe niste pacatosi ne doboara morti. Si daca murim astfel raniti de viclenii diavoli, atunci vom muri si de moartea vesnica, caci vom fi osanditi in iadul fara sfarsit. In timp ce firea omeneasca se gasea pe jumata­te moarta din cauza vatamarilor si ranilor pricinuite de diavoli si suferea intregul neam omenesc… „ca din intam­plare”, a trecut un preot si vazandu-l pe acest om ranit, a trecut pe alaturi si si-a continuat drumul sau. Nu l-a mi­luit, nu avea puterea sa-l ajute. Tot asa a facut si levitul, a venit, l-a vazut, dar nefiind in stare sa-i dea vreun ajutor, a trecut mai departe. Preotul, levitul inchipuie pe profetii si pe trimisii lui Dumnezeu care cu invataturile lor ii in­demnau pe oameni sa se departeze de pacat ca sa nu moa­ra in ele, sa nu asculte de duhurile cele viclene, care-i in­deamna si-i atrag inspre pacat. Dar nici profetii, nici drep­tii, nici alt trimis de-al lui Dumnezeu nu a reusit sa-i ajute pe oamenii care erau cazuti in mainile talharilor si care erau raniti.
„Iar un samaritean, mergand pe cale, a venit la el si, vazandu-l, i s-a facut mila si apropiindu-se, i-a legat rani­le, turnand peste ele untdelemn si vin si punandu-l pe do­bitocul sau, l-a dus la o casa de oaspeti si a purtat grija de el. Si a doua zi, scotand doi dinari, i-a dat gazdei si i-a zis: ai grija de el si de vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da” (Luca 10, 33-35).
HRISTOS SAMARINEANUL MILSOTIV - Razvan Badescu, Galati - detaliuSamariteanul este Hristos, Cel nascut din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, Fiul Cel Unul Nascut si Cuvantul Tatalui, care a venit in lume s-o mantuiasca de pacat. Sa ne scoata din osanda vesnica, din lanturile iadului si ale stricaciunii, si sa ne redea pa­mantul cel dintai, fericirea de la inceput, in Ierusalimul de sus, in rai. Si oamenii, in loc sa-L iubeasca, sa-I asculte invatatura, L-au invidiat, L-au acuzat, L-au renegat, numindu-L samaritean. Samaritenii erau considerati de catre evrei oameni pacatosi; si pe Hristos Il numeau samaritean, ca ar fi fost pacatos si, mai mult, ca ar fi avut demon…
Intr-o astfel de stare rea ajunsese firea omeneasca, oamenii in general, incat sa-L huleasca pe Acela care veni­se sa ne vindece ranile, bolile, sa ne plateasca rascumpara­rea pentru pacatele noastre. A suferit Acela, Cel nepriha­nit, Cel fara de pacat pentru noi, cei vinovati, cei pacatosi.El este Acela care S-a milostivit de om, S-a milostivit de toti oamenii, le-a tamaduit ranile (pe care le-au pricinuit demonii) si i-a ridicat de jos. O zice Domnul cu gura Lui: „Acesta a purtat pacatele noastre si pentru noi a suferit”. S-a lasat pedepsit din dragoste pentru om, pentru toti oamenii. A platit Acela pentru pacatele noastre, pentru care noi eram vinovati. Trebuia sa fim pedepsiti noi, dar a fost pedepsit El, Cel fara de pacat. De ce? Pentru ca sa ne vindece ranile, sa ne tamaduiasca ranile sufletesti.
Ne-a ridicat si ne-a luat in spate. A ridicat pacatele noastre si ne-a predat la han. Hanul este Biserica. Cei doi dinari sunt Vechiul si Noul Testament. Toti cei bolnavi care se adapostesc in Biserica se vindeca. Hangiul este preotul sau arhiereul, invatatorul, cel care cu invatatura lui ca si cu un medicament ii unge pe cei raniti si suferinzi si-i tamaduieste. Acesta e uleiul si vinul. Uleiul este inva­tatura care sfatuieste spre virtute, spre indreptatire, spre paza poruncilor lui Dumnezeu. Vinul este invatatura mo­rala care ne ameninta ca de nu vom pazi legea lui Dumnezeu, poruncile si devenim calcatorii lor, vom fi pedepsiti precum zice si Sfantul Apostol Pavel:
„Orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire, cum vom scapa noi daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire?” (Evrei 2, 2-3).
kalossamareiths1In Vechiul si Noul Testament pe care ni le face auzite preotul si propovaduitorul din Biserica sunt medicamen­tele. Acestea sunt leacurile cu care se tamaduiesc bolile si ranile sufletului si ale trupului. Si i-a zis hangiului sa-i vindece ranile.
„Ingrijeste-l, a zis, si cand Ma voi intoarce, ceea ce ai cheltuit cu acest bolnav Eu iti voi rasplati.”
Aceasta inseamna ca preotul si invatatorul si ierarhul si oricare om al Bisericii poate folosi pe ceilalti prin cuvant, prin sfat, prin dragoste, prin credinta in Dumnezeu, sa ii vindece si sa ii invete pe oamenii raniti si bolnavi. Si pen­tru tot ce se vor ingriji si se vor osteni sa-i vindece le va rasplati Domnul la a doua Venire a Sa.
Acesta este aproapele, samariteanul care a uns cu ulei si vin pe cel ranit si pe jumatate mort. La intrebarea Dom­nului care din cei trei a fost aproapele celui cazut intre tal­hari, invatatorul de lege raspunde: Cel care a facut mila cu el”. Ii zice Hristos:
„Mergi si fa si tu asemenea!”
Mergi acasa, tu, care ai venit cu viclenie sa-mi intinzi cursa, caci ai aflat acum cine-ti este aproapele, mergi si fa si tu cum a facut samariteanul milostiv. Adica sa-l iubesti pe aproape­le tau si sa-l ajuti si cand este ranit sa-i tamaduiesti ranile. Dar si noi, toti oamenii, trebuie sa fim milostivi, sa tamaduim intai sufletele noastre si apoi pe aceia care au nevoie, pe cei bolnavi sufleteste.
Razvan Badescu, Galati, Pilda bunului samarineanTrebuie sa-i urmam samariteanului si sa miluim intai sufletul nostru, care este ranit si indurerat de sagetile arzatoare ale celui viclean, cel care dintru inceput se lupta impotriva noastra si ne raneste. Sa ne ingrijim sufletul, sa luam leacurile pe care ni le-a dat Preabunul Dumnezeu spre paza sufletului spre a-l pazi neranit si sanatos. Daca ne iubim sufletul, caci omul nu e numai material, ci e suflet si trup, nu ne vom indeletnici doar cu trupul, ci indeosebi cu sufletul nostru nemuritor. Si aceasta pentru ca trupul fara suflet este mort, nu poate trai si nu are nici valoare.
Sufletul are mare valoare, atata valoreaza cat nu valo­reaza intreaga lume. Sufletul nostru valoreaza mai mult decat lumea intreaga. Si de acest suflet asa valoros noi nu ne ingrijim. Trupul nostru care este stricacios, este muritor si maine, cand se va desparti de suflet, se va preface in praf, in mancare viermilor. Iar noi doar pe acesta il ingri­jim, il oblojim, daca se imbolnaveste cat de putin fugim degraba la doctor. Sufletul insa, pe care nu-l iubim, nu ne ingrijim sa-l vindecam atunci cand se imbolnaveste.
Trebuie, asadar, precum ne ingrijim de trup, asa si chiar cu mult mai mult sa ne ingrijim de sufletul cel nemuritor, in locul caruia nu putem gasi nimic la fel de valoros. Precum si Domnul zice:
Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul?” 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu