DESPRE DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE, PENTRU CEI CE NU ŞTIU
Pr. Ştefan Gh Marius – Mugurel
Toţi binecredincioşii creştini sunt îndatoraţi să se împărtăşească des.
Acest lucru îl poruncesc:
1) Stăpâneştile porunci ale Domnului nostru Iisus Hristos,
2) Faptele şi Canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfintelor Sinoade şi mărturiile locale ale Sfinţilor Părinţi,
3) Cuvintele, rânduiala şi sfinţita lucrare a Sfintei Liturghii şi
4) însăşi rânduiala Sfintei
împărtăşiri. E bine ca un creştin să se împărtăşească mai des, dar cu
pregătirea cuvenită unei asemenea Sfinte şi înfricoşate Taine.
Ca să ne dăm seama de primejdia ce
aşteaptă pe cei ce vor a se împărtăşi fără pregătirea cuvenită, să
ascultăm cuvintele Sfântului şi marelui Apostol Pavel, care, în această
privinţă, spune aşa: Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce
din Pâine şi din pahar să bea; că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului(I Cor. 11, 28-29).
Iar cât priveşte deasa sau rara
împărtăşire cu Sfintele Taine, să ascultăm pe marele dascăl al lumii,
dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, care în această privinţă ne
vorbeşte aşa: „Mulţi, cu Tainele acestea o dată într-un an se
împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci către
toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei
ce şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar
de multe ori după doi ani”. Apoi zic: „Nici cei ce o dată, nici cei ce
de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce cu ştiinţa gândului
curată, cei ce cu inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt
întru acest fel, totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru
acest fel, nici măcar odată. Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată,
osândă, muncă şi pedeapsă”.
Impartasirea credinciosilor nu
tine de o pregatire temporala (la 40 de zile), ci numai de una
existentiala, subiectiva. Nu timpul este important in pregatirea pentru
Sfanta Euharistie, ci constiinta pacatoseniei proprii si pocainta,
marturisita in Taina Sfintei Spovedanii si in post.
Nu incurajeaza impartasirea zilnica, insa
nici pe cea rara, cel ce doreste sa se apropie de Altar des, putand sa o
faca cu toata linistea. Ei anatemizeaza pe cei care sustin ca pentru
impartasire “nu e necesara pregatirea si o curatie puternica prin
pocainta”.
Practica cea mai potrivita in
acest sens a impartasirii continue sau frecvente e calea de mijloc,
anume a impartasirii duminicale, care evita extremele periculoase
duhovniceste atat ale impartasirii anuale sau de patru ori pe an, dupa
marile posturi bisericesti, cat si ale celei zilnice.
Impartasirea duminicala implica zile de post, rugaciune zilnica sustinuta, Spovedanie si pocainta.Citirea
de fiecare data a Canonului de Impartasanie il face pe credincios sa
constientizeze nevrednicia personala, oricat de nevoitor si rugator ar
fi el, cat si nespusa dragoste a lui Dumnezeu fata de om.
Prima practica, anume
impartasirea duminicala (deasa) este tipic rasariteana, ea punand
accentul pe pregatirea ascetica prealabila prin Spovedanie si post. O
asceza continua, lipsita de Euharistie, poate naste mari probleme
duhovnicesti, facand din nevointe scop in sine si indepartare de Izvorul
Vietii. Se poate ajunge chiar la inselarea ca Euharistia se primeste in
urma eforturilor personale, ca un merit.
Cea de-a doua cale, anume
impartasirea de patru ori pe an (rara) este tipic apuseana, ea fiind
adoptata insa si de unii teologi ortodocsi, insistand pe Euharistie fara
asceza, minimalizand importanta pregatirii ascetice, a Spovedaniei si a
postului. Aceasta duce insa la banalizare si formalism.
Pentru a nu cadea din dreapta credinta, trebuie sa nu stam prea departe
de Sfintele Taine, insa niciodata sa nu ne apropiem fara de “credinta
si frica”, fara post, rugaciune si pocainta.
Iar cuviosul Paladie povesteşte despre
Avva Macarie Egipteanul că, vindecând pe femeea aceea, care din lucrarea
diavolului apărea oamenilor ca o iapă, i-a dat acest sfat şi i-a zis: “Femee,
niciodată să nu te lipseşti de împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui
Hristos, ci să te împărtăşeşti adeseori, deoarece această lucrare
diavolească te-a ajuns, Pentru că nu te-ai împărtăşit de cinci săptămâni
şi de aceea a putut diavolul să te ispitească”.
Iată ce ne spun Sfintele canoane:
CANONUL 80 Trulan spune :
Dacă vreun episcop, presbiter, ori
diacon, sau dintre cei număraţi în cler (în clerul inferior), sau vreun
laic, de n-ar avea nici o nevoie prea grea, ca să lipsească mai multă
vreme de la biserica lui, ci fiind (petrecând) în cetate, nu ar merge
(la biserică) trei zile de duminică în trei săptămâni, de ar fi cleric,
să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la
împărtăşire (de la comuniune, afurisit).
CANONUL 9 apostolic:
Toţi credincioşii care intră (în
biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi
la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând
neorânduială în biserică.
(66, 80 Trul.; 2 Antioh.; 11 Sard.; 2 Dionisie Alex.)
(66, 80 Trul.; 2 Antioh.; 11 Sard.; 2 Dionisie Alex.)
CANONUL 2 Antiohia :
Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă
Sfintele Scripturi, dar nu participă la rugăciune împreună cu poporul,
sau se feresc de participare la Sfânta Euharistie potrivit oarecărei
nerânduieli, aceştia să se lepede din Biserică, până când nu se vor
mărturisi şi nu vor arăta roduri de pocăinţă, şi atunci rugându-se vor
putea primi iertare.
Eu spun doar atât. Credinciosul trebuie
să aibă un duhovnic şi împreună cu el să stabilească atitudinea faţă de
Sfânta împărtăşanie.
Ştefan Gh Marius – Mugurel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu