Mare lucru este ca omul sa aiba binecuvantarea lui
Dumnezeu, ne spune Cuviosul Paisie Aghioritul. Tot ceea ce are
binecuvantare sta in picioare. Iar tot ceea nu are binecuvantare nu sta
in picioare. Nedreptatea este mare pacat. Toate pacatele au circumstante
atenuante, nedreptatea nu are, atrage urgia lui Dumnezeu. Infricosator
lucru!
De pilda, se aduna avere cu nedreptate, oamenii
traiesc putini ani ca fiii de boier, dar dupa aceea, toate pe care le-au
adunat le dau la doctori. Rar, la foarte putini se intampla ca bolile,
falimentarile etc, sa fie o incercare de la Dumnezeu. Acestia vor avea
plata multa. In acest caz, de obicei, dupa aceea devin mai bogati, ca
dreptul Iov. Dar si la multi care nu au reusita, este si din cauza asta:
au facut vreo nedreptate.
Blestemul prinde atunci cand exista la mijloc
nedreptatea. Cand nu este nedreptate, atunci se intoarce la cel ce l-a
rostit. Cel ce primeste blestemul se chinuieste in viata aceasta. Iar
cel ce a blestemat se chinuieste si in viata aceasta si se va chinui si
in cealalta, pentru ca va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigas, daca nu
se va pocai si spovedi. Pentru ca, sa zicem, poate cineva sa te
necajeasca, insa tu, cu blestemul ce i-l dai, este ca si cum ai lua
pistolul si l-ai omori. Cu ce drept faci asta? Orice ti-ar fi facut
celalalt, nu ai dreptul sa-l omori. Ca sa ajunga sa blesteme cineva,
inseamna ca are rautate - atunci cand o spune cu patima, cu inversunare.
Mitropolitul Antonie Plamadeala ne relateaza un caz:
"M-a suparat oarecare, mi-a spus cineva. Si m-am pus
pe citit Psaltiri." In popor exista credinta ca citirea Psaltirii, ca
pravila la vreme de necaz, sau la imprejurare de dusmani, duce la
lamurirea situatiei. Cel care te necajeste se linisteste; cel care te
dusmaneste isi schimba gandurile. Cand e numai atata, e foarte bine. Si e
cu atat mai bine, cu cat lectura Psaltirii aduce si in sufletul celui
ce o citeste sentimente de umilinta duhovniceasca, de rabdare, de
incredere in Dumnezeu. Dar uneori Psaltirea se citeste si cu gand -
marturisit sau nemarturisit - ca Dumnezeu "sa aleaga intre mine si
dusman", cu alte cuvinte, sa-l pedepseasca. Uneori, la unii mai
impietriti la inima, gandul merge pana la a dori moartea celui "pus la
rugaciuni".
E o mentalitate pagana, anticrestina, rea. Se
intampla insa in asemenea cazuri ca celui ce face astfel de rugaciuni,
raul dorit altuia se intoarce chiar impotriva sa. Alteori, daca cineva
avea vrajba asupra cuiva si-i dorea moartea, apoi il socotea cu mortii
si-i facea pomenire, ca la morti, slujindu-i si Liturghie, ca poate, asa
va muri.
Impotriva acestui obicei, in Sinodul de la Toledo,
s-a hotarat ca, de ar indrazni un preot a face aceasta, sau va sili
cineva pe preot, apoi amandoi sa se surghiuneasca si pana la moarte sa
nu se impartaseasca cu Sfintele Taine.
Cel care mi-a relatat o astfel de situatie, mi-a marturisit:
"Dupa ce am citit de cateva ori Psaltirea, necazurile
mi s-au inmultit. Citisem cu gand rau. Ca pe o vrajitorie. Abia dupa ce
m-am spovedit mi s-a luminat cugetul si mi-a venit linistea. M-am
impacat si cu cei pe care voisem sa-i aranjez!"
Nici nu se putea altfel. A voi sa faci din Dumnezeu
un instrument al pornirilor tale rele, sau al opacitatii tale, socotind
ca esti onest, e o dovada de mare ingustime de minte. Cum sa-ti asculte
Dumnezeu astfel de rugaciuni?"
Cand se distrug familii intregi sau mor multe
persoane intr-o familie, sa stiti ca este din nedreptate, sau din vraji,
sau din blestem. De asemenea, cei ce nu se casatoresc este posibil sa
fi fost blestemati de parinti (bunici etc), fie la o varsta frageda, fie
mai tarziu.
Se cunosc multe cazuri de oameni care s-au chinuit
din pricina blestemelor, deoarece au fost vinovati, dar care, atunci
cand au inteles ca au fost blestemati, s-au pocait, s-au spovedit si
s-au indepartat necazurile. Daca cel ce a fost vinovat spune:
"Dumnezeule, am facut asta si asta, iarta-ma", si se spovedeste cu
durere si sinceritate, atunci Dumnezeu il va ierta.
Unii dintre crestini recurg la alt subterfugiu pentru
a se eschiva de la spovedanie si anume solicita preotului doar
"rugaciunea de dezlegare de blestem" din Molitfelnic, care este
valabila, dar fara spovedanie este insuficienta. Procedeul este
practicat indeosebi de etnia romilor.
Sfantul Ioan Iacob
precizeaza: "De asemenea se blesteama singuri fara sa stie si cei care
iubesc razbunarea si nu lasa nici un dram nerasplatit, fata de cei
care-i nedreptatesc ori ii necajesc. Acestia cand citesc Psaltirea se
leaga singuri prin cuvintele prorocesti care glasuiesc: "Doamne,
Dumnezeul meu, de-am facut aceasta, de este nedreptate in mainile mele,
de am rasplatit rele celor ce imi rasplatesc mie (adica celor ce ma
asupresc) sa prigoneasca dar vrajmasul sufletul meu si sa-l prinda. Sa
calce in pamant viata mea si slava mea in tarana s-o aseze." (Ps. 6,
3-6)".
In Molitfelnic mai sunt consemnate si molitfele Sfantului Vasile cel Mare
care se citesc numai de catre arhiereu sau de preot. Biserica Ortodoxa
nu permite ca mireanul sa se substituie preotului si sa indrazneasca sa
citeasca molitfele Sfantului Vasile cel Mare
sau alte rugaciuni copiate din Molitfelnic si preluate de cartile de
rugaciuni unde apare formula: "dezleaga...", caci numai preotul, ca
slujitor al Altarului, este intarit prin hirotonie si investit cu Sfanta Taina a Preotiei.
Credinciosul mirean are destule arme ca sa se apere de diavol: Sfanta
Cruce, smerenia, rugaciunea (psalmii lui David), postul, aghiazma (apa
sfintita), Spovedania, precum si tot ajutorul Bisericii.
Un exemplu concret este o versiune a acatistului Sfantului Ciprian
care are atasata la sfarsit o rugaciune preluata dintr-un Molitfelnic
mai vechi si care cuprinde formula: "Asa, Doamne, Stapane a toate,
auzi-ma pe mine, nevrednicul slujitorul Tau (Arhiereu sau Preot - n. n.)
si dezleaga..."
Deci, se intelege ca se adreseaza harului preotiei,
nu faptelor crestinului. Am intalnit o familie (n. n.) care citea acest
acatist si in momentul in care ajungeau la rugaciunea respectiva si
pronuntau cuvintele: "dezleaga..." (aceasta formula se repeta de patru
ori in cuprinsul acestei rugaciuni - n. n.) le sareau scantei din ochi,
ceea ce de fapt, confirma cele subliniate mai sus.
Iata si parerea Parintelui Arsenie despre cum trebuie
sa actioneze crestinul in lupta cu vrajmasul: "O mare greseala este ca,
atunci cand esti ispitit vizibil, sa-l blestemi pe dracul, sa
dialoghezi cu el. El este bucuros ca-l consideri. Trebuie desconsiderat,
ca nu-i o putere, e un tolerat. Cu dusmanul nu se sta de vorba.
Roaga-te la Dumnezeu, ca puterea Numelui il goneste: Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul !
Bunaoara, stii ca Psaltirea este foarte buna si te
apuci sa o citesti din scoarta in scoarta. Lipsa de dreapta socoteala!
S-a constatat ca diavolului nu-i prea place cititul la Psaltire. Eu
recomand o catisma la douazeci si patru de ore. Altfel te bagi singur la
adanc si dai o batalie... Poti sa birui, dar sa stii sa inoti, sa stii
sa birui.
Dupa ce isi termina rugaciunea aceasta dupa tipic
omul se considera achitat de obligatia rugaciunii si se retrage fara
nimic de la ceea ce ar trebui sa-l tina prezent. Daca ai rostit un Tatal
nostru, daca ai citit un Paraclis si un Acatist e foarte bine. Dar ceea
ce, de fapt, trebuie adus la cunostinta, pentru a se intelege, e
prezenta inimii continua. Adica sunt mai mult pentru o continua
tresarire duhovniceasca. De aceea pot sa spun ca: orice clipa poate sa
fie un timp si orice suspinare poate sa fie o rugaciune.
Suspinarea, insa, nu iti ia timp. E la indemana si
angajeaza toata fiinta ta: "Of, Doamne!", si ai facut mai mult decat
acela care a zis de zece ori Tatal nostru, il stia pe de rost si l-a zis
repede. Nu aceasta inseamna castig duhovnicesc: "Am zis multe!". Stii
ce faci dupa ce zici multe: "Doamne, am zis... si am depasit pe multi!"
O rugaciune adanca inseamna o tacere adanca.
M-a intrebat cineva de cate ori sa zica rugaciunea,
dupa ce un alt parinte ii recomandase sa o spuna de 1.000 de ori. I-am
raspuns: "Sa zici o data si sa nu mai termini!". Iar cuiva care m-a
intrebat: "Cate metanii sa fac in douazeci si patru de ore?". I-am
raspuns: "Ai libertatea sa faci cate poti! Dar sa faci."
Ieromonah Benedict Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu