luni, 26 martie 2012

Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu. Uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta!
De ce ar trebui sa citim sa cunoastem vietile sfintilor nostri inaintasi?
1. Sa ne trezim la realitate. Realitatea este ca intotdeauna lumea i-a urat pe crestini. Acum avem impresia ca suntem invitati si noi pe la mesele lor. Nu este asta realitatea. Trebuie sa ne pregatim pentru prigoana.
2. Sa ne amintim care este costul real al umblarii dupa Domnul. De fapt, dupa pret ne putem da seama daca posedam originalul si nu un fals.
3. Vom putea intelege mai usor ispitele si problemele adunarilor de crestini de azi prin prisma celor de ieri. Traian Dorz spre exemplu, surpinde intr-un spiritu obiectiv si lipsit de slava desarta framantari, dezamagiri chiar personale si aspecte mai putin placute ale Imparatiei lui Dumnezeu in biserici locale. Frati tradatori, lasi si opozitia fatisa a bisericii ortodoxe fata de miscarea de innoire a Oastei Domnului.
4. Suferinta lor va trezi in noi cei nascuti din nou sentimentul apartenentei la familia Domnului. Vom simti din nou ca sunt “ai nostri” iar noi suntem ai Lui. Poate daca de mult n-ai mai varsat lacrimi de compasiune o vei putea face acum “aducandu-ti aminte de mai marii nostri” …lacrimi de compasiune pentru ei dar si lacrimi de recunostinta si rededicare pentru Domnul.
5. Citind biografiile “mai marilor nostri” te vei simti din nou mandru ca esti crestin.
Sa ne aducem aminte de mai marii nostri! Mai marii nostri sunt altii decat ai lumii. Mai marii nostri nu sunt si ai lor dar nici mai marii lor nu sunt ai nostri.
Aducandu-ne aminte de mai marii nostri le vom putea mai apoi urma credinta. Doar asa vom sti unde ne aflam si care este directia spre care ne indreptam.
Cand ai citit ultima data o biografie a unuia dintre “mai marii nostri”? Cuvantul Domnului ne indeamna “aduceti-va aminte de mai marii vostri”!!!! El a spus-o. Haideti sa ne facem timp sa citim despre sfarsitul felului lor de vietuire. Sa cautam in librarii istoria luptei lor. Sa pastram in apropierea noastra, in biroul sau camera noastra, pe pereti sau pe usa imagini care sa inlocuiasca pe “mai marii lor” cu “mai marii nostri.”
Inaintasii nostri sunt in urma noastra dar ei raman pentru totdeauna inaintea noastra.
Ier.6.16 Asa vorbeste Domnul: Stati in drumuri, uitati-va si intrebati care sunt cararile cele vechi, care este calea cea buna. Umblati pe ea si veti gasi odihna pentru sufletele voastre!
 p.s. Daca aveti recomandari de astfel de biografii va rog sa ne spuneti titlul cartii si autorul ptrintr-un comment.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu