DRUMUL MÂNTUIRII

DRUMUL MÂNTUIRII

Nici nu ştiu încotro merg,
Obosit-am să alerg.
Drumul duce... oare unde?
Cine îmi poate răspunde?

Doamne, Tu arată-mi calea

Şi coboară-mi îndurarea.
Nu ştiu care-i ţinta vieţii,
M-au împotmolit nămeţii...
Da, nămeţi de gând fugar,
Nici nu îi mai ştiu măcar...
Om bun, nu pleca departe,
Neştiinţa mă desparte
De drumul cel bun din viaţă...
Mai am puţină speranţă....
Poate că ştii dumneata
Calea - pentru-a mă-ndrepta!
Numai când vei înţelege
Că drumul spre Domnul merge
Şi că Hristos este Calea,
Îţi vei opri suspinarea.
Unde-i drumul? Cine-i calea?
Mi se şterge întristarea...
Ai o inimă, o minte,
Ai o lacrimă fierbinte.
Priveşte cu ochiul minţii,
Prin lumina umilinţei,
În inimă, ca-ntr-o carte -
Şi-ai să poţi să mergi departe.
Îndrăzneşte, haide, frate!
În inimă să privesc?
Cum să fac? Nu reuşesc...
Câte drumuri şi păreri,
Nu ştii sfatul cui să-l ceri.
Du-te-ncolo, hai pe-aici,
Te reţin prea multe frici?
Nu vezi c-ai pornit greşit?
Omule, te-ai rătăcit?
Calea e să-ţi vezi de treabă.
Timpul trece prea degrabă.
N-ai timp să te mai frămânţi.
Ca-ntr-un cerc tu te învârţi!
Ce e viaţa? Ce e moartea?
Trece ziua, vine noaptea...
Nu te rătăci în gânduri,
Printre ale vieţii rânduri...
Priveşte cu ochiul minţii,
Prin lumina umilinţei
În inimă, ca-ntr-o carte
Şi-ai să poţi să mergi departe...
Până-n Rai, să ştii, se poate.
Şi suspin, suspin, ce chin,
Lumea asta-i de suspin...
Oamenii nu-mi aud plânsul.
Poate o să-ncerce dânsul! 
Scris e şi în Cartea Sfântă
Că natura nu e mută.
Ea tot cântă, ea tot cheamă,
Să-nflorească sfinţi de seamă,
Oameni care să-nţeleagă,
Calea bună s-o aleagă,
Calea vieţii fără moarte,
Însetaţii de dreptate.
Să vină miloşii, bunii,
Ce nu-s pe calea minciunii.
Oropsiţi pentru Hristos,
Ei au suflet luminos.
Plâng şi flori de dorul lor,
Plâng şi stele, plâng şi nori.
Îngerul meu păzitor...
Prieten ocrotitor!
Tu ai fost - cum n-am ghicit?
Vorba ta m-a lămurit!
Şi tu, frate, mă-nfiori
Şi îmi vii în ajutor:
Calea e sfinţenia,
Ruga, cuminţenia!
Dacă mă-ntrebai pe mine,
Îţi spuneam la fel de bine
Că în suflet e cărarea.
Hristos îţi face chemarea
Pe aripi de rugăciune,
La răscruce de minune,
Inima bune s-adune.
De ce să te mai încurci?
Ştii pe unde s-o apuci:
Spre lumină, libertate
Şi plin de seninătate,
Înţelegere, iubire -
Cărare de mântuire.
Fiecare poartă-n sine
Un îndemn de-a face bine:
Glas sădit de Dumnezeu,
Ca să-l ascultăm mereu.
Glas atâta de şoptit,
Că mulţi nu l-au auzit.
Dumnezeu l-a dăruit,
Conştiinţă e numit.