luni, 7 martie 2011

De 1 martie
1 martie 2011

Închin această poezie tuturor creştinelor care sunt la suflet precum florile de primăvară.
 
Se vesteşte peste codri, că a iernii bold se curmă,
Iar de astăzi, primăvara a ajuns din nou la cârmă.
Razele fierbinţi de soare, auzind că-i primăvară,
Se reped într-o năvală peste-a iernii plăpumioară.
 
Bucuriile zăpezii, fără să se-mpotrivească,
Lasă-n voie primăvara, peste lume să domnească.
Veselia învierii se revarsă-n tonuri vii
Peste flori şi rămurele, peste codri şi câmpii.
 
Revenind din nou la viaţă, toate florile de-afară,
Pregătesc pe-a lumii scenă, un concert de primăvară.
La acest măreţ spectacol, floricele mii şi mii
Îşi anunţă, iar, prezenţa, cu măiestre melodii.
 
Vin din vale ghioceii cu zăpadă pe trăsură,
Ca să cânte, în tăcere, cei dintâi, o uvertură;
Vin în urmă toporaşii hotărâţi să cânte iară,
La slăvita înviere, în parfum de primăvară.
 
Vin în grabă liliecii, zambiluţele, salcâmii;
Vin frumoasele narcise de pe-ntreg cuprinsul lumii.
Toată floarea cea vestită a întregului pământ,
Vrea s-aducă azi, pe scenă, Creatorului un cânt.
 
Rând pe rând pe scenă urcă mii de flori, frumos gătite,
Inundând văzduhul straşnic, cu parfumuri diferite.
Revărsând în jur mireasmă, unele din ele cântă,
Iară altele, prin straie, ochiul dulce ţi-l încântă.
 
Ghioceii, într-un suflet, cântă oda bucuriei,
Iar un cor de violete, simfonia modestiei;
Sus, pe scenă, liliacul cântă despre tinereţe,
Iar magnolia vorbeşte despre-a florilor nobleţe.
 
Trandafirii te încântă cu dragi versuri de iubire,
Gălbenelele zic dulce despre dor şi fericire,
Laurii vorbesc de faimă, crinii albi de puritate,
Iar trifoiul dă o pildă tandră de loialitate.
 
Albăstreaua te uimeşte cu a ei delicateţe,
Iar ferigile zic stihuri parfumate cu francheţe;
Bradul tuturor vorbeşte, cu mult dar, de veşnicie,
Iar măslinul cântă vrednic imnul păcii, cu tărie.
 
Şi aşa, cu-a sa mireasmă, sau hăinuţă hărăzită,
Fiecare floricică, vesel cântă sau recită,
Aducându-şi fiecare mulţumirea şi obolul
Pentru Cel ce le-a dat viaţă, pentru Tatăl Creatorul.
 
Fără tobe, fără zbucium, glasul florilor răsună
Şi încing o horă mare, împletite-ntr-o cunună.
Festivalul lor se-ntinde până-ntr-un târziu de toamnă,
Iar a lor mesaj profetic strigă tare şi ne-ndeamnă:
 
Lume, lume trecătoare, fii ca noi în astă viaţă,
Un buchet de floricele cu iubire şi speranţă,
Căci precum noi înviat-am, din a iernii noapte grea,
Tot aşa şi omenirea, negreşit va învia.
 
...... 
 
Ce frumoasă este lumea florilor şi-a ei simţire,
Care este pentru oameni pildă vie de trăire,
Căci nu vezi la ele ură, nu vezi hulă, nu vezi ceartă,
Nici nu se invidiază, nici nu se mândresc vreodată.
 
Chiar de sunt, câteodată, năpădite de ciulini,
Ele înfloresc voioase şi sub spini, sau mărăcini.
Din a lor mireasmă, ele împrumută cu plăcere
Şi acelor ce fac umbră, şi-s pricină de durere.
 
Numai tu om fără minte şi grozav căzut din har,
Nu poţi suferi harisma fratelui primită-n dar,
Sau de-o ai, altă durere, căci cu dânsa te mândreşti,
Iar pe cei lipsiţi de daruri, repede îi osândeşti.
 
Nu ai vrea ca, tu, de astăzi să devii o scumpă floare?
Căci şi tu ai nişte daruri, ce nu-s puse în valoare.
Fii mireasmă pentru semeni, fii la fapte cu tupeu
Şi fă haină luminoasă, haina sufletului tău!

sursa
  POPAS DUHOVNICESC