Dincolo de intamplari

Din “Omul, zidire de mare pret” de Parintele Arsenie Boca

Daca “niciun fir de par nu se misca din capul omului fara stirea lui Dumnezeu”, cum se poate ca uneori dau oamenii peste o moarte naprasnica, greu de impacat cu purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de om?

Drept, ca viata nu este un scop in sine, scopul este dincolo de zare. Dumnezeu asigura viata cand aceasta este traita in sensul ei metafizic, devenit constient. Desi, si atunci se petrec nedumeriri in privinta asigurarii vietii.

Lui Iisus I S-au adus la cunostinta doua categorii de accidente: mai multi galileeni au fost omorati din ordinul lui Pilat, pentru ca au rugat pe Iehova cu jertfe impotriva stapanirii romane, iar in Siloam a cazut un turn si a omorat 18 oameni. Iisus a asigurat ca oamenii aceia nu au fost cei mai pacatosi oameni, iar cei ramasi, pentru ca au ramas, nu sunt cu aceasta mai putin pacatosi ca ei. Daca nu se pocaiesc, pe toti ii asteapta aceeasi soarta.

Iisus mai da o pilda (de rabdare) cu smochinul neroditor ca si cu via. – Din alte locuri rezulta ca vierul este Iisus, iar smochinul, ca si via, neamul omenesc. Iisus intervine trei ani inaintea Tatalui si abia intr-al patrulea se invoieste cu taierea smochinului. Daca neamul omenesc nu aduce “roade vrednice de pocainta”, - cum cerea cel mai salbatic dintre prooroci (Sfantul Ioan Botezatorul) - taierea il asteapta.

Toate pedepsele sunt vazute ca venind de la Dumnezeu, ca plata pentru pacate. Cu toate acestea Dumnezeu nu plateste aici toate pacatele. Oamenii asa ar vrea. Si fiindca ei nu pot rabda, sa intreaba: Cum de mai rabda Dumnezeu? Multi, din pricina acestei rabdari divine, isi pierd siguranta in existenta lui Dumnezeu.

De aceea, stiind Dumnezeu slabiciunea credinciosilor si desfraul rautatii, mai intervine din cand in cand cu pedepse infricosatoare (intamplari infricosate) intre oameni. Nu pedepseste toate relele aici si imediat, dupa cum nici nu rasplateste tot binele aici si numaidecat, cred din urmatoarea ratiune:

• Daca ar pedepsi toate relele aici, ar putea insemna ca lumea aceasta este singura care exista. Daca ar pedepsi toate relele imediat, ar insemna ca se teme de puterea raului, care nepedepsit imediat I-ar putea periclita stapanirea lumii.
• Daca ar rasplati tot binele aici ar insemna acelasi lucru, ca exista numai lumea aceasta. Daca ar rasplati tot binele imediat ar insemna ca sufletul exista numai in lumea aceasta, in care Dumnezeu trebuie sa Se achite urgent de indatorirea ce i-a facut-o omul.
• Ca uneori Dumnezeu pedepseste raul si uneori rasplateste binele, este ca sa stie omul ca raul se pedepseste si binele sa rasplateste.
• Daca o face rar in lumea aceasta este semn ca o face sigur in cealalta.
• Daca uneori nu pedepseste raul este ca asteapta pocainta pacatosului.
• Daca uneori nu rasplateste binele dreptului este semn ca ii lucreaza rabdarea.

In amandoua cazurile Dumnezeu asteapta sfarsitul omului, in ce sarseste omul: fie ca a fost multa vreme bun, fie ca a fost multa vreme rau, cele de pe urma au ultimul cuvant.

O rasplata aici si imediat pentru toate faptele ar dauna libertatii omului.

Raul nu s-ar mai face de frica pedepsei, iar binele s-ar face din interesul rasplatii. S-ar micsora ceva din slava lui Dumnezeu si s-ar micsora si prestigiul fiintei omenesti in drumul ei spre indumnezeire.

Iata, prin urmare, la ce climat de libertate si dragoste dezinteresata vrea Dumnezeu sa-Si ridice fiii, la sensul lor metafizic, cel ascuns in Dumnezeu, Care este Duh, este Iubire si Adevar, si acesta face si pe oameni liberi si cunoscuti si lor insisi ca atare.

Limitele omului sunt limitele sfinteniei sale. Iar sfintenia este de la Dumnezeu. De altfel, singurul leac al vietii, s-o scape de naruire, numai sfintenia ramane. Sfintenia tare seamana a sanatate originara, o stralucire lina a sufletului. Unde sunt acestea si Dumnezeu Se odihneste, unde lipsesc si Iisus isi pierde rabdarea. Este lucrul cel mai greu sa indupleci omul sa urmareasca realizarea sfinteniei. Vede bine cate napaste indura, fara rezemarea vietii sale pe Dumnezeu… si totusi… Dar sunt frati de-ai nostri, oameni care au ajuns inca din veacul acesta, urgisit de pacate, pana la stralucirile “Schimbarii la fata”.