Fericiti cei prigoniti

Fericiti cei prigoniti - autor: Marin Matei, editura: Bonifaciu

De la Nero la Stalin, prigoana anticrestina a facut milioane de mucenici in toate laturile pamantului. "Superioritatea" comunismului a constat insa in aceea ca n-a urmarit numai sa ucida pe crestini (caci uciderea elibereaza de tortura si face martiri), cat sa ucida insasi credinta din mintea si inima lor, pentru a pune in loc, prin teroare, uraciunea pustiirii materialiste. Planul s-a aplicat sistematic si pe termen lung, la nivel de individ si popoare.

Cand in Rusia revolutia bolsevica era in plin avant, in Romania s-a ridicat o generatie care a inteles, cu un ceas mai devreme decat toti, ca sub masca egalitarismului si a progresului, bolsevizarea era defapt satanizare si a hotarat sa-si puna viata pentru apararea credintei si sufletului romanesc. Aceasta avea sa fie generatia martirizata de comunisti dupa instapanirea lor deplina in Romania.

Aruncati zeci de ani in temnite ucigase, impuscati in munti sau deportati in lagarele mortii din Siberia, romanii au patimit pentru credinta in Dumnezeu si in rostul crestin al acestui neam. Lupta lor n-a fost una politica. Ea nu s-a purtat, in ultima instanta, cu ighemonii acestui veac, ci cu insasi puterile, incepatoriile si stapaniile intunericului. Si patimirile lor i-au invrednicit de har, caci "suferintele de pe cruce, celor rastigniti li se prefac in izvor de daruri neajunse pentru altii" (Arhim. Sofronie Saharov). Ei sunt noii martiri ai pamantului romanesc, infranti in duh cu marturisitorii din toate celelalte state foste comuniste.

Am socotit deci ca "o carte cu ranile si mormintele" prigoanei comuniste din tara ar putea aduce folos sufletesc si intarire in aceste timpuri de noi incercari. Albumul de fata pune alaturi imagini, franturi de intamplari si farame de cuvant care traseaza doar liniile mari ale martirologiei romanesti sub comunisti. Acum, cand e nevoie mai mult ca oricand de modele, cand comunitarismul preia din ce in ce mai mult pricipiile comunismului internationalist, marturisitorii romani din temnite pot constitui repere de demnitate crestina si nationala. "O cetate - scrie parintele Dimitrie Bejan - se mantuieste daca are cel putin zece drepti intre zidurile ei. Dar pentru un neam intreg, cati drepti ne trebuie? Cine poate sa socoteasca?"...

- Editorii -

Despre autor:

Marin Matei a intrat in temnita la varsta de 17 ani. Vreme de sapte ani a cunoscut inchisorile politice cu suferintele si chinurile lor, dar si cu oamneii minunati pe care i-a gasit in ele, care i-au fost adevarati dascali pe calea cea stramta a demnitatii si virtutilor crestinesti. A stat impreuna cu I.P.S Bartolomeu Anania, cu parintele Iustin Parvu, parintele Nicolae Steinhart, Parintele Ilie Lacatusu, Zaharaia Marineasa si multi altii. Pentru varsta lui tanara, "veteranii" Aiudului ii aratau multa afectiune, numindu-l cu alint "Motu". Asa i-a ramas numele pana astazi, la varsta caruntetelor, caci sufletul nu imbatraneste niciodata.

Avand adunate in inima atatea amintiri de nesters din vremea inchisorii, a socotit sa adune intr-un album chipuri si amintiri - crampeie de lumina ale unui trecut nu prea indepartat. Cu migala si dragoste a strans fototgrafii, mai vechi si mai noi, ale celor ce au patimit, cu rugamintea de a-l ajuta sa le tipareasca.

Asa s-a nascut Fericiti cei prigoniti - o carte pentru tinerii de azi si de maine.

Fragment din carte:

Reeducarea

"In septembrie 1951 am fost transportati de la inchisoarea Pitesti la inchisoarea Gherla. Cum am intrat in inchisoare, ceva neobisnuit si inexplicabil mi-a cuprins intreaga fiinta. Eram ca intr-un cleste puternic din care nu se mai putea scapa. Pentru prima data in viata am avut atunci senzatia mortii iminente.

Imensitatea acestei inchisori, privita prin plasele de sarma, precum si linistea perfecta care domnea in cladire iti dadeau senzatia ca aici nu zac oameni, ci stapaneste moartea.

Am fost identificati potrivit dosarelor care ne insoteau si repartizati la etajul trei, la ultima camera pe partea de nord. La un moment dat s-a deschis usa si a intrat Turcanu. Dupa ce s-a intretinut cu colaboratorii sai, ni s-a adresat noua:

- Banditilor, demascarile nu au incetat o data cu Pitesti si cu plecarea voastra de acolo. Ele vor continua si la Gherla sau in alta parte, pana ce vom ucide in voi ultima farama de ligionarism si de credinta in Dumnezeu!

A doua sau a treia zi am fost luati cate cinci - sase si dusi in camerele mari de tortura de pe partea celulelor. Cei torturati erau intinsi pe dusumea. Pareau niste morti pusi unul langa altul, cu capetele umflate si fete vinete si desfigurate. Nu stiam insa ce putea fi pe trupurile lor, caci stateau nemiscati si inveliti.

Efectul acestei navete isi atinsese scopul, pentru ca, dupa cateva zile, retinuti in aceasta camera de teroare si purtati prin ea ca sa-i vedem pe cei intinsi pe dusumea ca morti, nu mai aveam nici o indoiala despre ce ne astepta.

Nu ar fi fost de o mie de ori mai buna moartea la Pitesti, in locul acestui infern?!... Ne blestemam slabiciunea ca nu am avut taria, credinta si curajul celor ce au fost ucisi ca martiri la Pitesti."

(Dumitru Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii)

Editura: Bonifaciu

Format: 31 x 22 cm

Pagini: 250

Coperta: cartonata si supracoperta

Interior: hartie cartonata

ISBN: 978-973-88575-0-6

Data aparitiei: 06.12.2008

Interiorul cartii: