luni, 25 ianuarie 2010

a fi ortodox


A fi ortodox înseamnă a răspunde chemării lui Dumnezeu. A fi ortodox înseamnă
a cunoaşte binecuvântarea de a fi în Biserică.
A fi ortodox înseamnă a trăi bucuria pe care o mărturisea Sfântul Ioan de
Kronstadt: „Eu sunt în aceeaşi tulpină şi împreună rânduit cu Biserica cerească şi cu cea
de pe pământ – cu Maica Domnului, cu cinurile îngereşti, cu toţi sfinţii patriarhi,
prooroci, apostoli, arhierei, mucenici, preacuvioşi, drepţi, cu toţi sfinţii, prin harul lui
Dumnezeu” [39; 36].
Tot Sfântul Ioan de Kronstadt spunea: „Creştinilor, mai ales ortodocşilor, care
păstrează şi păzesc curate dogmele credinţei noastre de Dumnezeu predanisite, li s-au
dat de către Dumnezeu atâtea bunătăţi şi puteri spre mântuire, li s-au descoperit atâtea
taine ale lui Dumnezeu, încât cei credincioşi, cu luare-aminte, care se nevoiesc întru
credinţa lor, să se mântuiască şi să se facă moştenitori ai Împărăţiei cereşti şi veşnice”
[39; 36].
Şi totuşi, chiar dacă bunătăţile de care se învrednicesc cei care merg pe cale
Biserici sunt de mare preţ, mulţi oameni îşi pleacă urechile la propovăduirea dascălilor
eretici şi se îndepărtează de Adevăr pentru a se apropia de minciună. Ce s-ar putea face
pentru a veni în ajutorul celor înşelaţi de diferiţii eretici?
„După câte ştiu, n-am polemizat vreodată nici cu elinii, nici cu cei de altă credinţă,
având convingerea că oamenilor oneşti le este de ajuns dacă vor putea să cunoască în
sine şi să vorbească despre însuşi acest adevăr care există în chip real. Din moment ce
acest adevăr, oricare ar fi el, este dovedit cu dreaptă judecată şi fără greşeală, din
moment ce este clar stabilit, atunci orice afirmaţie străină şi pretins adevărată va fi
respinsă, căci este altceva şi neasemănătoare cu adevărata realitate, mai degrabă părând
că este decât ar fi într-adevăr. Nu-i este de nici un folos celui ce descoperă adevărul să
se înfrunte cu unii sau cu alţii, căci fiecare pretinde că posedă moneda împărătească şi
nu are poate decât un idol înşelător, ceva din vreo parte de adevăr; dacă tu combaţi pe
acesta, altul şi iarăşi celălalt vor căuta ceartă pentru un lucru identic.
După ce această raţiune adevărată va fi fost stabilită cu dreaptă judecată, rămâne
de nerespins de către toţi ceilalţi, ceea ce nu este aşa (conform cu adevărul) prin sine
decade de la starea de neatins a adevărului autentic. Cunoscând deci bine, după câte
cred, acest lucru, nu am provocat nici o discuţie în contradictoriu, nici cu elinii, nici cu
alţii, ci îmi este de ajuns – Dumnezeu să mă ajute! – să aflu mai întâi adevărul, apoi,
odată cunoscut, să-l propovăduiesc aşa cum se cuvine”, îi scria Sfântul Dionisie
Areopagitul episcopului Policarp [23; 58-59].
Adevărat lucru este că polemicile pe teme religioase sunt neroditoare. Pentru cei
care nu acceptă predaniile Sfinţilor Părinţi, nici un argument nu poate sta în picioare. Iar
cei care le acceptă nu au nevoie de polemică: cercetând izvoarele Sfintei Tradiţii, vor
găsi răspunsuri la întrebările lor.
Din scrisoarea sfântului Dionisie nu trebuie să înţelegem că Ortodoxia nu
cunoaşte spiritul polemic, şi că singura apărare împotriva atacurilor eretice este
afirmarea smerită a adevărului.
Ortodoxia oferă acelaşi răspuns, dar în forme diferite, pentru căutătorii adevărului.
Unora le este de ajuns să citească despre frumuseţea credinţei, alţii au nevoie de texte
apologetice, de combateri ale ereziilor.
Ortodoxia este în aceeaşi măsură a Sfântului Dionisie Areopagitul, care evita
polemica, dar şi a Sfântului Irineu al Lyonului, care a scris voluminoasa lucrare Împotriva
ereziilor. Ortodoxia este în egală măsură a părintelui Sofronie de la Essex, urmaşul
Sfântului Simeon Noul Teolog, şi a părintelui Iustin Popovici, urmaşul Sfântului Maxim
Mărturisitorul.
În momentul în care creştinii vor cunoaşte dreapta-credinţă, vor putea urca pe
scara arătată de părintele Sofronie Saharov.