miercuri, 30 decembrie 2009

O povestire a Părintelui Ilarion Argatu

O povestire a Părintelui Ilarion Argatu

Se spune ca intr-un sat s-a surpat un puţ peste acela care-l săpa. Toată lumea credea că săpătorul, care era un tânăr, a murit. A venit mama lui la mine, să mă rog pentru băiatul ei şi ea dădea zilnic de pomană pentru sufletul lui, un pahar cu apă, o lumânare aprinsă şi un colac. Ca să dea astea se ducea la poarta unei mănăstiri, căci acolo era tot timpul cineva şi avea cui să dea. Într-o zi, s-a întâlnit cu cineva care i-a spus să nu se mai ducă pentru că nu e nici un sărac şi s-a întors din drum şi nu a mai dat. După 40 zile a venit un alt săpător de puţuri mai priceput, care s-a oferit să îl scoată de acolo mort sau viu. Au început săpăturile şi la un moment dat a auzit o voce: "Mai încet că mă loviţi!". Şi-au dat seama că e viu şi au săpat uşor. L-au scos nevătămat dar cu părul alb, albise de frică. L-au întrebat cum vieţuise atâtea zile acolo. El a zis: "Zilnic venea la mine un tânăr care îmi aducea de mâncare: un colac, un pahar cu apă şi o lumânare aprinsă. Dar o singură dată n-a venit. Într-o zi şi nu ştiu de ce". (Mama şi-a amintit că într-o zi n-a dat nimic când a fost întoarsă din drum de cineva şi nu a mai dat de pomană).