miercuri, 30 decembrie 2009

minunile de la Malevi

Undeva în zona Peloponezului, mai sus de Tripoli, se află Mănăstirea Malevi, de maici, foarte frumoasă, care are o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, zugrăvită de Sfântul Apostol Luca. Această icoană este izvorâtoare de mir şi face foarte multe minuni.
Următoarea minune o vom scrie după cum a fost povestită de persoana cu care s-a făcut:
"Mă numesc Kiki Cozma, am 26 de ani şi locuiesc în Atena împreună cu soţul meu şi cu cei doi copii ai noştri. Pe data de 18 aprilie m-am îmbolnăvit foarte grav. Simţeam că puterile mă părăsesc, aveam friguri înfricoşătoare şi febră foarte mare; de asemenea aveam şi dureri groaznice. Doctorul de familie mi-a dat un rând de anti-biotice, dar fără nici un rezultat, apoi am urmat şi altele cu un efect mai puternic, dar degeaba.

Soţul meu, văzând că nu este nici o portiţă, m-a luat în braţe, a coborât scările, m-a urcat în maşină şi m-a dus la spital. Acolo m-au consultat, m-au cercetat, dar rezultatul era acelaşi. Am început un nou tratament; mi-au făcut injecţii, iar la un moment dat îmi introduceau câte zece în ser pentru a fi amplasate în venă. După cum spuneau doctorii, mi-au făcut cele mai puternice antibiotice. Cu toate acestea, nu am simţit nici o ameliorare. Am avut cei mai buni doctori, dar în zadar.

De la un timp, nervii au început să-mi cedeze, iar răbdarea să mi se termine. Doctorul şef al spitalului spunea că dacă ar fi trecut el prin ce am trecut eu, s-ar fi aruncat pe fereastră.

După un timp, am simţit că trupul meu miroase numai a medicamente, iar febra se menţinea permanent între 38-40°. A sosit şi timpul ca, după patru luni de tratament, medicii să-mi spună că nu mai au ce face şi că le pare rău.

Soţul meu m-a luat acasă. Am văzut că nici ştiinţa, nici banii nu mi-au putut reda sănătatea. Ne gândeam să mergem în Anglia, în Germania, în Canada, dar nădejdile noastre erau puţine.
Însă de mult timp, soţul meu insista să mergem la Mănăstirea Maicii Domnului de la Malevi, unde se afla icoana izvorâtoare de mir. Eram cam la cinci ore de mers cu maşina din Atena. Nu mă simţeam în stare să călătoresc atâtea ore. De aceeaşi părere erau şi mama şi soacra mea, dar soţul meu insista mereu să mergem.

Pe 20 iulie, soţul meu a hotărât că trebuie să mergem. M-a luat în braţe şi m-a aşezat în maşină. Atunci aveam 40°. După mai multe ore de călătorie, am ajuns la marele meu doctor, la Maica Domnului de la Malevi. Am intrat în biserică şi ne-am rugat Maicii Domnului; ne-au miruit cu mir, apoi, când am ieşit din biserică, mi-am pus termometrul şi aveam 36,5°. Pentru prima dată, după atâtea luni, febra mi-a scăzut şi am început să mă simt mult mai bine. În scurt timp, febra mi-a trecut, iar eu mi-am revenit şi am putut să mă plimb în jurul mănăstirii, deşi cu puţin timp înainte nu mă puteam ridica din pat.

Minunea s-a făcut. Numai eu ştiu cum am fost înainte. Ai mei mă plângeau ca pe o moartă. Acum pot să spun, cu toată puterea sufletului meu, că mă simt bine şi aceasta o datorez Maicii Domnului, protectoarea mea.

Pecetluirea acestei minuni a fost în felul următor: Când am plecat spre mănăstire, am făgăduit că vom sta trei zile acolo. După ce m-am făcut bine, soţul meu, fiind foarte entuziasmat şi fără să spună nimic, s-a gândit să se ducă în satul Sfântul Nicolae, unde se născuse el. În ziua următoare s-a apropiat de el o maică şi l-a întrebat dacă vrem să plecăm sau nu, apoi a continuat, zicând că a văzut pe soţul meu în somn, că a telefonat să vină un taxi ca să plece. În timp ce-l vedea, a auzit vocea Maicii Domnului, zicându-i: "Să-i spui că eu i-am îndeplinit rugămintea, iar el de ce vrea să plece?". Atunci soţul a recunoscut că se gândea să plece, dar auzind ce a zis Maica Domnului, n-a mai plecat, ci a rămas trei zile, aşa cum făgăduise.
După această minune, au devenit foarte buni creştini şi vin regulat la biserică, aducând daruri.

2 comentarii:

  1. N-am timp

    Consăteanul meu, nea Ionel, era un creştin nelipsit de la biserică, atât de la slujbe cât şi de la diverse lucrări de întreţinere şi reparaţii de care avea nevoie sfântul lăcaş. Ieşise de câţiva ani la pensie şi se gândea serios la ce va urma după pensie.

    În perioada aceea eram tânăr, la cca. 25 de ani. De câte ori mă întâlneam pe cale cu dânsul, mă întreba, fără să mă certe, de ce nu vin duminica la biserică, la slujbă. Răspunsul era cel pe care îl auzi la marea majoritate a creştinilor care lipsesc de la biserică: „n-am timp”. Şi încercam să-i demonstrez cât de ocupat sunt. Însă, odată, mi-a dat o replică pe care n-am uitat-o nici în ziua de astăzi: „Bine, nu ai timp, dar dacă te îmbolnăveşti şi trebuie să stai în spital două luni, ai timp?”.

    Cât de adevărat este! Pentru suflet nu avem timp două ore ca să stăm la slujbă, dar pentru trupul trecător avem timp două luni pentru a-l vindeca.

    După câţiva ani, nea Ionel n-a mai venit la biserică. S-a îmbolnăvit, a stat în spital vreo două luni, timp în care s-a pregătit creştineşte pentru întâlnirea cu Domnul, după care a plecat liniştit la Cel pe care L-a iubit, Hristos Domnul, lăsând în urmă această replică înţeleaptă, de care eu m-am folosit.

    Dacă aveţi timp să o mai spuneţi şi altora!

    RăspundețiȘtergere
  2. ~~!!!!!!!!!!!!calea de mijloc!!!!!!!!!!!!!!


    Din când în când mă întâlnesc cu o cunoştinţă mai veche, un bărbat între două vârste. Şi după ce schimbăm câteva cuvinte, îl întreb: la biserică te mai duci? Răspunsul vine prompt: Mă mai duc, dar nu sunt aşa exagerat, habotnic, cum sunt alţii. Ţin calea de mijloc. Nu-mi spuneai dumneata să ţin calea de mijloc, pentru că e calea împărătească?

    Iată cum a înţeles el, şi mulţi ca el, ca să ţină calea de mijloc. Dar după cât era de rotunjor, cred că nu ţinea deloc calea de mijloc la mâncare. După cât era de bine îmbrăcat şi după maşina pe care o avea, cred că nu ţinea calea de mijloc, nici în ceea ce priveşte luxul. Pentru trup n-a găsit că este de folos să ţină calea de mijloc. El a înţeles să ţină calea mijloc în ceea ce priveşte sufletul.

    Cei mai mulţi aşa spun: că dacă mergi mai des la biserică, eşti exagerat, dacă te rogi mai mult, eşti exagerat, dacă te abţii de la păcate, eşti exagerat, dacă asculţi de duhovnic, eşti exagerat, dacă doreşti să împlineşti ceea ce ne cere credinţa noastră, eşti exagerat. Măi, să fie! Dar sfinţii pe care îi avem prin calendare, cum au fost? Tot exageraţi? Că şi-au dat viaţa pentru Hristos, pentru dreapta credinţă. Oare şi Domnul Iisus Hristos a fost exagerat, când şi-a ales să moară crucificat, biciuit şi scuipat de oameni?

    Dacă doriţi să ştiţi când şi cum să ţineţi calea de mijloc, întrebaţi-vă duhovnicul. Dacă nu aveţi duhovnic, căutaţi cât mai repede unul, dar care să ţină… calea de mijloc, conform învăţăturii Bisericii noastre.

    RăspundețiȘtergere