miercuri, 30 decembrie 2009

~~~~~~~~~~~gura lumii!~~~~~~~~~~~~

„Se povesteşte într-o carte veche că un tată şi cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar. Tatăl şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întâlnit cu nişte oameni care i-au luat în primire zicându-le: "Ce oameni proşti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!".

Atunci, tatăl se sui pe măgar şi plecă. Curând se întâlniră cu alţi călători care i-au, şi aceia, în râs: "Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui, îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos!". Tatăl coborî şi sui pe măgar pe copilul său. Se întâlniră cu alţi călători. Văzându-i, aceştia spuseră: "Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creştere bună? Iată bătrânul merge pe jos iar fiul său călare pe măgar ".

"Ce-i de făcut, măi, cu oamenii aceştia?" zise tatăl. Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde, abia făcură câţiva paşi şi alţi oameni pe care-i întâlniră ziseră: " Ia, uitaţi-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet măgar".

"Ascultă, măi fiule, zise tatăl, cu oamenii aceştia nu o scoatem la capăt. Hai să mai încercăm una !". Coborâră amândoi de pe asin, luară o prăjină de lemn şi, legând măgarul de câte două picioare, îl ridicară în spate şi porniră cu el la drum. Când se întâlniră cu alţi călători, aceştia începură să râdă de ei ca de nişte nebuni că n-a mai fost chip, se spune în povestire, şi de supărare, omul nostru a trântit măgarul într-o râpă, într-un râu şi s-a întors acasă fără el numai să scape de gura lumii.

Această istorioară ne arată ce păţeşte omul când se ia după gura lumii. Gura lumii este pusă în slujba diavolului; gura lumii se amestecă şi în mântuirea sufletului. Gura lumii e cea dintâi armă pe care o ridică diavolul împotriva mântuirii unui suflet. Îndată ce te laşi de răutăţi şi apuci pe calea Domnului, gura lumii nu te mai scoate din ţicnit, smintit, habotnic, fanatic,pocait,etc..

6 comentarii:

  1. Un semn de iubire e atunci cand ajutam, fiind solicitati de cineva intr-o oarecare problema, cat de mica. De fapt iubirea se mai poate transcrie in cazul acesta astfel: iti acord tie, din timpul meu, o mica particica, pentru ca esti aproapele meu, si ca om esti valoros pentru Hristos.

    La fel e semn de iubire, cand vreau sa dau mai departe ce am citit si mi-a placut. Mai ales cand e vorba de carti si articole, care cuprind multa invatatura, dar nu numai. Acest forum este ideal pentru a darui timpul si dragostea noastra fratilor. Felul in care se primeste ceea ce scrii nu are importanta aici, la acest topic despre dragoste. Important este sentimentul cu care scriu eu si cu care daruiesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. ~~~~~~~~"Arată-mi,te rog,urmele cuielor!"~~~~~~~

    O ISTORIOARĂ din ţările Răsăritului spune că, odată, necuratul, voind să-l ispitească pe un pustnic, luă o înfăţişare de om smerit şi sfânt şi bătu de intrare la uşa pustnicului.
    - Cine-i? strigă pustnicul, deschizând uşa.
    - Păi, fiule, nu mă cunoşti?... Uită-te bine la mine!...Eu sunt Domnul Iisus Hristos.
    Dar pustnicul nu se lăsă tulburat de această recomandare, ci îi zise liniştit:
    - Se poate. Dar, dacă eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, te rog să-mi arăţi urmele cuielor!...
    Necuratul, când auzi aceste vorbe, o rupse ruşinat la fugă.

    E uşor să te recomanzi cuiva că eşti cineva. E uşor a te recomanda creştin, dar cu faptele a da dovadă că eşti păgân. E uşor a te recomanda un ostaş al Domnului; însă trebuie să te recomanzi şi prin faptele tale.
    Un creştin adevărat trebuie neapărat să poarte şi urmele cuielor, urmele răstignirii lui împreună cu Domnul Iisus.
    Să poarte urmele smereniei Lui, urmele dragostei Lui, urmele răbdării Lui, urmele bunătăţii şi ale milei Lui.
    Fraţii mei! Să trăim astfel ca toţi să vadă în viaţa şi faptele noastre urmele cuielor, urmele Evangheliei, urmele Scumpului nostru Mântuitor şi Izbăvitor.

    RăspundețiȘtergere
  3. ~~~~~~~~Mâinele cele mai lungi~~~~~~~~~

    Într-o revistă ştiinţifică, un învăţat a pus odată întrebarea:
    -Care oameni şi care popoare ar avea mâinele cele mai lungi?
    S-au strâns multe răspunsuri. Unii spuneau că negrii ar avea mâinele cele mai lungi, alţii că popoarele din Răsărit, alţii că hoţiii de buzunare. Între răspunsuri a fost însă şi unul ciudat, care zicea aşa:
    -Eu cred că mâinele cele mai lungi le au oamenii care se roagă din toata inima lui Dumnezeu, pentru că mâinele acestor oameni ajung până la cer şi iau de acolo, prin rugăciune, tot ce le trebuie. Astfel de mâini a avut, spre pilda, si Ilie-proorocul, care şi-a întins mâinile în semn de rugăciune şi a încuiat cerul şi iaraşi l-a descuiat, prin rugăciune.
    Minunat răspuns! Să ne fie şi noua de învăţătura!

    RăspundețiȘtergere
  4. ~~~~~~~o inima mare uneori sta antr-un om mic si nebagat an seama!~~~~~~~~~~~~~~

    Furnica alearga disperata prin padure,
    La un moment dat se intalneste cu leul:
    - Ce faci, furnicuto, unde alergi?
    - Pai, marite rege, n-ai auzit? S-a produs un accident ingrozitor.
    - Zi odata, ce e?!
    - Pai, s-au ciocnit elefantul si hipopotamul, rau de tot..
    - Bine, si ce treaba ai tu, de ce alergi ca disperata?
    - Ma duc sa donez sange.

    Din acest banc vedem ce inseamna sa fii marinimos…
    O imima mare uneori sta intr-un om mic si nebagat in seama.
    Nici o legenda nu elogiaza marimea elefantului sau a hipopotamului,insa toata lumea admira harnicia ,marinimia si curajul furnicii !
    Sa invatam si noi ceva macar de la vietatile pamantului daca pe Dumnezeu nu il credem!

    RăspundețiȘtergere
  5. ~~~~~~~~~~rabdare si iertare~~~~~~~~

    Foarte mişcătoare şi frumoasă faptă a făcut un credincios, tocmai pe patul morţii sale, ca să ia pildă şi ceilalţi ai casei lui. El avea un vecin care toată viaţa sa îl necăjise, îl supărase în fel de fel de chipuri. Acum, la ultima suflare, îl chemă şi-i dădu un C.E.C. cu o anumită sumă de bani, pe numele lui, pe care bătrânul îi pusese încă de pe când putea să umble. Văzând aceasta, ceilalţi ai casei au rămas miraţi de faptul lui şi l-au întrebat de ce a făcut acest lucru? El le-a răspuns: "Vecinul meu, prin necazurile pe care mi le-a pricinuit, mi-a făcut cel mai mare bine, pentru că m-a întărit în răbdare, m-a făcut să mă rog neîncetat şi am câştigat un frumos loc de fericire în Împărăţia Cerească, pe care Domnul Hristos mi l-a arătat puţin mai înainte". Avusese o vedenie mai înainte şi-i arătase Domnul Hristos locul de fericire câştigat prin răbdarea dovedită în faţa acestui vrăjmaş.

    Frumoasă faptă! Iată cum putem şi noi câştiga fericirea cea veşnică prin răbdare şi iertare.

    RăspundețiȘtergere
  6. http://mergempejos.forumer.ro/ Forum pentru cei care merg pe jos, ci nu pe magar :)

    RăspundețiȘtergere